Ziua Mondială Împotriva Exploatării prin Muncă a Copilului este sărbătorită astăzi la Suceava, prin activităţi de informare, prevenire şi combatere a exploatării prin muncă a copiilor, acţiuni organizate de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Suceava, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii, Filiala Suceava.
Grupul ţintă vizat este format din preşcolari de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 „Aşchiuţă” Suceava şi şcolari de la Centrul de Plasament „Sfântul Nicolae” Suceava.
La acţiunile de astăzi sunt aşteptaţi să participe nu doar copii, ci şi părinţi, educatori, psihologi, precum şi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Protecţia Copilului, Prefectură, reprezentanţi ai echipei inter-instituţionale locale de prevenire şi combatere a traficului de persoane.
(12 iun 2008, 14:14:55