Pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au intervenit la sfârşitul săptămânii trecute pentru asanarea unor elemente de muniţie descoperite pe raza municipiului Rădăuţi şi a oraşului Gura Humorului.
Sâmbătă, în jurul orei 9:30, în urma unor lucrări la locuinţa unei femei din oraşul Gura Humorului, a fost descoperit un proiectil de circa 30 de centimetri, până la sosirea specialiştilor ISU, poliţiştii din localitate asigurând perimetrul.
Pirotehniştii sosiţi la faţa locului au constatat că e vorba de un proiectil exploziv, calibrul 100 de milimetri, din timpul celui de-al doilea război mondial, proiectil ce prezenta un adevărat pericol pentru populaţie.
În aceeaşi zi, pirotehniştii au fost solicitaţi să intervină şi la Rădăuţi, acolo unde, la o locuinţă de pe strada Nicolae Bălcescu, a fost găsită o grenadă de mână defensivă, tot din timpul războiului.
Specialiştii ISU Suceava au ridicat elementele de muniţie, acestea urmând a fi distruse în condiţii de maximă siguranţă.