Emil Florin Andrieş, adolescentul care, joia trecută, s-a spânzurat, pentru că, susţineau rudele acestuia, s-a săturat să râdă elevii la şcoală de handicapul lui locomotor, a fost înmormântat, ieri, fiind condus pe ultimul drum chiar de către o parte dintre colegii săi de clasă şi profesori.
Cu inima sfâşiată de durere, Teodora Andrieş, mama lui Emil, plângea necontenit la căpătâiul singurului ei copil, strigându-şi durerea atât cât o mai ţineau puterile. „Vroia să se facă avocat. Îmi spunea mereu că o să aibă bani şi nu o să mai fim aşa săraci...”, mărturisea cu lacrimi în ochi mama lui Emil.
Visurile ei de a-şi vedea copilul mare şi realizat au fost îngropate la doi metri sub pământ, în cimitirul bisericii din comună.
Unul dintre colegii lui Emil adusese o fotografie făcută la monumentul eroilor din comună, chiar cu câteva ore înainte ca adolescentul să-şi găsească sfârşitul în ştreang. Zâmbea. Nimic din privirea sa nu trăda gândurile negre pe care avea să le pună în practică mai spre seară.
Emil Florin Andrieş, elev la Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Muceleanu” din comuna Fântâna Mare a fost găsit spânzurat în şura casei, chiar de către mama sa.
Lăsase în urmă un bilet prin care îşi cerea iertare. „Eu am plecat. Adio pentru totdeauna”, încheia Emil biletul de adio. În urmă cu aproape şase ani suferise un grav accident rutier în urma căruia rămăsese cu un handicap locomotor. Mama şi rudele lui Emil spun că minorul s-a plâns nu o dată despre faptul că unii dintre colegii de şcoală râdeau de el. Ba mai mult, era supărat pentru că i s-ar fi recomandat să se transfere la o şcoală specială pentru persoane cu dizabilităţi.
De cealaltă parte, profesorii lui Emil spun că minorul, care rămăsese cu sechele de pe urma accidentului rutier, avea deviaţii de comportament şi a ameninţat de mai multe ori că se va sinucide.
( 9 iun 2008, 13:24:40
Sunteti cumva ziar local sau ziar de scandal? Altceva in afara de sinucideri nu se mai intampla in urbea noastra? Sau va doriti sa ne faceti pe toti un oras de sinucigasi? Nu se mai vinde bine (o)Mornitorul ?
Sau poate ar fi mai bine sa mai schimbati reporterii, sa mai vina altii care au in vocabular si alte cuvinte decat "sinucidere", "omor" si altele asemanatoare.