Avertizările de cod galben emise de autorităţi nu au creat situaţii deosebite în cursul zilei de joi, doar în Câmpulung Moldovenesc ploile torenţiale ducând la apariţia unor probleme.
După un puternic ropot de ploaie, în jurul orei 15.30, podeţul de pe pârâul Izvorul Malului din localitate s-a colmatat, apa ieşită din matcă inundând curţile a şase gospodării, incinta unei societăţi comerciale, trei beciuri, două adăposturi de animale şi două anexe gospodăreşti.
De asemenea, au fost inundate două hectare de teren agricol, DN 17 fiind şi el „spălat” de ape pe o porţiune de 100 de metri. Pentru evacuarea apei au intervenit pompierii din localitate.
Şi la Gura Humorului, urmare a ploilor, pompierii au intervenit pentru scoaterea apei adunate în curtea şi subsolul unei locuinţe, şi pentru desfundarea unui canal tehnologic, fără a se înregistra pagube sau incidente. Până aseară la ora 18.00, ploile din judeţ nu mai creaseră nici un fel de probleme.