O femeie aflată în stare avansată de ebrietate a provocat un accident rutier în urma căruia şi-a băgat soţul în spital.
Accidentul s-a petrecut duminică dimineaţă, în jurul orei 5.00, pe strada Calea Cernăuţi din municipiul Rădăuţi. După ce a petrecut la o nuntă, femeia, Mihaela D., în vârstă de 29 de ani, localnică, s-a urcat la volanul unui autoturism marca Fiat Regata, alături de ea aflându-se soţul şi încă o persoană.
Din cauza vitezei excesive, şoferiţa a pierdut la un moment dat controlul asupra volanului. Scăpată de sub control, maşina a părăsit drumul şi a intrat în grădina unei gospodării, unde s-a răsturnat. Dacă şoferiţa şi un pasager au scăpat doar cu o sperietură de pe urma accidentului, Adrian D., în vârstă de 29 de ani, soţul femeii, a suferit o dublă fractură.
Femeia de la volan avea o concentraţie de 0,86 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
( 2 iun 2008, 13:39:01