În perioada 8-14 iunie, 31 de copii cu dizabilităţi de la Complexul Terapeutic „Blijdorp România”, dar şi copii cu handicap sever din comunitate vor pleca în tabără la mare (staţiunea Eforie Sud – Tabăra „Briza Mării”). Fiecare copil va avea un însoţitor.
Cheltuielile pentru deplasarea şi sejurul celor 62 de persoane (copii şi adulţi), care vor pleca în tabără, sunt suportate de Administraţia Taberelor şi Turismului Şcolar – Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
„Ne bucurăm că în acest an am avut spijinul total al Direcţiei Judeţene pentru Tineret, prin domnul Cristian Bărculescu, şi putem să ducem mai mulţi copii la mare. Este o mare realizare pentru copiii noştri şi apreciem că autorităţile au înţeles necesitatea şi importanţa acestei tabere”, ne-a spus Eugenia Hodoroabă, preşedinta Asociaţiei Părinţilor cu Copii cu Nevoi Speciale Suceava.