Cazul de mită electorală de la Moara, reclamat de Organizaţia Judeţeană Suceava a PSD, a ajuns pe masa procurorilor şi poliţiştilor. Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie s-a autosesizat după apariţia în presă a înregistrării video în care câţiva politicieni ai PD-L Suceava apar împărţind bani unor persoane, la sfinţirea unei biserici din comuna Moara.
Împotriva vicepreşedintelui PD-L Suceava, Vasile Ilie, şi a preşedintelui acestei formaţiuni politice, senatorul Gheorghe Flutur, se vor efectua cercetări în baza legii electorale.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a înregistrat dosar cu număr unic pe această temă, după ce PSD Suceava, prin Gavril Mîrza, a depus o plângere penală împotriva senatorului Gheorghe Flutur, pentru acordarea de mită electorală.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Luminiţa Hurjui, a declarat, miercuri, că se vor efectua acte premergătoare, iar la finalizare dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că este implicat un senator al României.
Şeful campaniei electorale PSD, Miron Mitrea, a declarat, marţi, că la sfârşitul săptămânii trecute Gheorghe Flutur, împreună cu un alt coleg din partid, dădea bani la oameni, iar PSD Suceava a pus la dispoziţia presei un material filmat.
"Banii sunt mită electorală şi pe înregistrare Flutur spune 'dă şi lui ăsta bani', a spus Miron Mitrea.
Atât Gheorghe Flutur, cât şi Vasile Ilie au negat că ar fi vorba de mită electorală şi au susţinut că au făcut doar „un gest creştinesc de milostenie”, firesc la sfinţirea unei biserici.
(29 mai 2008, 11:19:09
Oricum nu vor castiga alegerile si sper sa ia sub 10% ,sa fie dureroasa infrangerea la fel ca razbunarile lor dupa castigarea alegerilor din 2004.
Stimati alegatori,nu faceti greseala sa votati niste frustrati portocalii ahtiati dupa putere si razbunatori,votati-l tot pe tata Marza,ca asta macar si-a facut plinul si are si ceva realizari in spate!