Numărul bolnavilor de trichineloză din focarul înregistrat în zona Vatra Dornei în urma consumului de cârnaţi din carne de vânat a ajuns la 26, cei mai mulţi pacienţi fiind internaţi cu forme medii şi uşoare la Secţia de Boli Infecţioase din staţiune.
Directorul executiv al Autorităţii de Sănătate Publică Suceava, Odette Nicolae, a declarat, miercuri, că, în prezent, focarul de trichineloză de la Vatra Dornei însumează 26 de cazuri, majoritatea cu forme uşoare şi medii ale bolii.
Potrivit distribuţiei cazurilor pe grupe de vârstă, în focarul de trichineloză de la Vatra Dornei s-au înregistrat câte un caz la grupele de vârstă 0 - 2 ani, 10-14 ani şi 15-19 ani, două cazuri la grupa de vârstă 20-24 ani, alte 11 la grupa de vârstă 25-34 ani, şapte la grupa de vârstă 35-44 ani, două la grupa de vârstă 45-54 ani şi un caz grupa de vârstă la 75-84 ani.
Nicolae a spus că o pacientă s-a internat în Secţia de Boli Infecţioase a SJU Suceava, în data de 18 mai, alţi patru pacienţi se află în Secţia de Boli Infecţioase din Câmpulung Moldovenesc din data de 19 mai şi 21 de persoane s-au internat în Secţia de Boli Infecţioase Vatra Dornei în perioada 12-26 mai , din care doi pacienţi au fost transferaţi la Clinica de Boli Infecţioase Iaşi.
Directorul executiv al ASP Suceava a mai spus că pentru 12 din cele 26 de cazuri suspecte a fost confirmat diagnosticul iniţial de trichineloză, în urma analizelor efectuate la Laboratorul INCDMI "Cantacuzino".
Directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Dănuţ Botezan, a declarat, miercuri, că în cazul focarului de trichineloză de la Vatra Dornei sunt continuate cercetările pentru a se vedea dacă au fost respectate prevederile legale sanitare veterinare vizând organizarea vânătorii, anunţarea medicului veterinar concesionar şi recoltarea de probe pentru efectuarea examenului trichinoscopic.
Botezan a spus că în cazul cărnii de vânat examenul trichinoscopic se realizează doar la Laboratorul Sanitar Veterinar Suceava prin metoda digestiei artificiale.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal de poliţie Alin Botezatu, a declarat că vânătorului Marcel H. i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat pentru braconaj şi punerea în consum de carne fără a fi examinată sanitar veterinar.