Cel mai mare proiect de dezvoltare turistică a demarat, la sfârşitul săptămânii trecute, în oraşul Gura Humorului. Este vorba despre proiectul POPAS, promovat de primăria acestui oraş, la eveniment fiind prezent ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, preşedintele PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, deputatul liberal Mihai Sandu Capră.
Potrivit spuselor primarului din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, proiectul POPAS presupune reabilitarea şi modernizarea infrastructurii turistice din zona parcului Ariniş, valoarea totală a acestuia fiind de aproximativ 10 milioane de euro.
Ursaciuc a explicat că lucrările vor fi realizate de firmele Cominco Bucureşti şi POOR Austria, acestea câştigând licitaţiile organizate pentru atribuirea celor două „loturi de lucrări” prinse în proiect.
Astfel, una din componentele proiectului va presupune realizarea investiţiilor în parcul dendrologic Ariniş, respectiv refacerea aleilor pietonale şi iluminatul acestora, construcţia unui patinoar artificial, a unei piscine acoperite de dimensiuni olimpice, a unui bazin de înot pentru copii, precum şi a unui punct de orientare turistică.
La acestea se adaugă reabilitarea terenurilor de sport existente, respectiv amenajarea unor terenuri de tenis, fotbal, handbal, baschet şi volei – badminton, toate acestea urmând a fi dotate şi cu instalaţii de nocturnă.
Marius Ursaciuc a mai precizat că tot în cadrul acestei componente a proiectului sunt incluse şi investiţiile în reabilitarea reţelelor de utilităţi, apă, canalizare şi gaz metan.
Cea mai mare pârtie de schi din judeţ
Primarul din Gura Humorului a precizat că a doua componentă a proiectului cuprinde investiţii pentru construcţia unei pârtii de schi şi a infrastructurii aferente acesteia.
Ursaciuc a explicat că, potrivit proiectului existent, pârtia de schi ce va fi amenajată în Gura Humorului va fi cea mai mare din întreaga zona a Moldovei, fiind clasificată la un nivel de 7,5 grad de competitivitate, pe o scală de la 1 la 10.
Astfel, la finalizarea lucrărilor pârtia de schi va avea o lungime de 1.478 metri, cu o diferenţă de nivel de 283 de metri şi o lăţime medie de 35 de metri.
Investiţia la pârtie va fi completată de construcţia unui telescaun, care va avea o lungime de 1.280 de metri.
Investiţiile vor presupune şi dotarea pârtiei cu cinci tunuri de zăpadă, o maşină de bătut zăpada, precum şi o clădire anexă multifuncţională, construită la baza pârtiei.
În proiect mai sunt incluse şi lucrările de reabilitare a unui drum de acces spre pârtie, îndiguirea râului Moldova, construcţia unei parcări cu 350 de locuri pentru autoturisme şi 10 locuri pentru autocare.
„Toate aceste lucrări trebuie să fie gata în maxim 18 luni. Sunt investiţii care vor transforma Gura Humorului într-o zona turistică extrem de importantă”, a spus Marius Ursaciuc.
Acesta a fost completat şi de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care a precizat că Executivul condus de Călin Popescu Tăriceanu va continua să sprijine realizarea investiţiei de la Gura Humorului, în condiţiile în care o parte a finanţării trebuie să fie asigurată de Guvern.
Sală de sport polivalentă în parcul Ariniş
Tot la sfârşitul săptămânii trecute, în parcul Ariniş a fost inaugurată şi o modernă sală de sport, investiţie de 1,2 milioane de euro realizată cu sprijinul Guvernului României, prin Compania Naţională de Investiţii.
Inaugurarea sălii de sport s-a făcut în prezenţa ministrului Varujan Vosganian, care a fost întâmpinat, la intrarea în sală, de doi vicecampioni naţionali la arte marţiale. Cei doi i-au oferit lui Vosganian un kimono, cu care ministrul economiei s-a îmbrăcat, pentru a participa la festivităţile de inaugurare a sălii.
„Este o investiţie a noastră, a celor din Gura Humorului. Sala va fi pentru copiii noştri, pentru sportivii din Gura Humorului, dar şi pentru viitorul turistic al oraşului”, a declarat Marius Ursaciuc, după care a dat cuvântul ministrului Economiei, Varujan Vosganian.
Acesta a subliniat că a venit la inaugurarea acestei săli „pentru a fi alături de prietenul meu Marius Ursaciuc”, apreciind eforturile şi realizările acestuia pentru „a schimba în bine oraşul Gura Humorului şi viaţa locuitorilor acestui oraş”.
„Marius Ursaciuc este un om din rândul celor din care ducem atâta lipsă. Este un model pentru noi. Dacă el ne-ar fi invitat doar la această inaugurare, ar fi fost doar să ne ispitească să-l votăm. Dar în fiecare zi cât a fost primar, în Gura Humorului a fost câte o inaugurare a ceva ce a făcut Marius Ursaciuc. Iar el va avea puterea să rămână primarul dumneavoastră şi alături de el vrem să câştigăm şi preşedinţia Consiliului Judeţean, prin domnul senator Tiberiu Prodan, pentru ca astfel de proiecte să continue la nivelul întregului judeţ”, a spus Vosganian.
(26 mai 2008, 12:27:28