Un bărbat din comuna Dărmăneşti a fost reţinut în cursul zilei de ieri de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, fiind acuzat că şi-a violat propria fiică, o minoră în vârstă de 14 ani.
Aseară, la ora închiderii ediţiei, ancheta nu era finalizată, pe numele respectivului bărbat, Dumitru Homiuc, în vârstă de 40 de ani, fiind emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
Din informaţiile noastre, în cursul zilei de astăzi, Homiuc va fi dus în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care, în funcţie de probele strânse de judiciariştii de la Investigaţii Criminale, vor propune arestarea preventivă a respectivului, pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi incest.
Dumitru Homiuc are trei copii, în vârstă de patru, şapte, respectiv 14 ani, iar soţia îi este plecată de ceva vreme la muncă, în Italia.
Abuzurile sexuale comise asupra celui mai mare dintre copiii săi, minora în vârstă de 14 ani, au început la sfârşitul lunii trecute, adolescenta fiind obligată să întreţină relaţii sexuale de mai multe ori cu tatăl său.
Din ce am reuşit să aflăm aseară, tatăl incriminat şi-a recunoscut faptele în faţa oamenilor legii.
A încercat să se sinucidă
Dumitru Homiuc a fost săltat, ieri dimineaţă, de cadre ale Biroului Poliţiei Rurale Suceava.
Poliţiştii l-au găsit pe bărbat în podul casei sale, în timp ce încerca să-şi pună capăt zilelor, având pregătită deja o funie pentru ştreang.
Oamenii legii au găsit asupra acestuia şi o scrisoare prin care îşi lua adio de la familie şi spunea că îşi iubeşte copiii.
Bărbatul a dat vina pe băutură în momentul în care a fost luat la întrebări de anchetatori, precizând că rachiul i-a luat minţile.
Şocanta poveste a ajuns la urechile poliţiştilor, după ce minora abuzată sexual i-a mărturisit coşmarul prin care a fost nevoită să treacă asistentului social din cadrul Primăriei Dărmăneşti.
Cazul se află şi în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava.
Mai multe amănunte, în ediţia de mâine.
(21 mai 2008, 11:20:12