Propunerea executivului rădăuţean este ca taxele şi impozitele locale pentru anul 2009 să rămână nemajorate. Hotărârea va fi luată de consilierii locali astăzi, 16 mai, în şedinţă ordinară, care se va desfăşura pentru ultima dată în actuala formulă. Cu titlu de noutate, a fost introdusă taxa hotelieră, propunerea fiind ca aceasta să reprezinte 3% din valoarea cazării, legislaţia permiţînd aplicarea unei taxe între 0,5 % şi 5%.
„De fapt, impozitele şi taxele locale vor rămâne la nivelul anului 2007, deoarece nici anul trecut nu s-au operat majorări. Se menţin facilităţile fiscale acordate persoanelor fizice, respectiv vor beneficia de o reducere de 50% din valoarea impozitului datorat pentru locuinţa de domiciliu şi terenul aferent acesteia persoanele fizice ale căror venituri pe membru de familie sunt de până la 250 lei. Reducerea este de 35% pentru venituri cuprinse între 251 – 300 lei şi de 20% pentru venituri cuprinse între 301 şi 350 lei. Persoanele fără venituri beneficiază de reducere 100%”, a precizat primarul municipiului Rădăuţi, Mihai Frunză.