Mulţi pensionari suceveni s-au lăsat atraşi de mirajul creditelor cu buletinul pentru cumpărarea de bunuri de folosinţă îndelungată, în mod special televizoare, dar şi frigidere, şi maşini de spălat şi s-au trezit în situaţia de a nu mai putea plăti ratele la bănci.
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Suceava s-a trezit bombardată de adrese din partea băncilor creditoare, prin care acestea solicită reţinerea de bani din pensiile datornicilor pentru acoperirea debitelor. De la începutul anului şi până în prezent, la CJP Suceava au venit peste 100 de cereri de reţinere din pensii, cele mai multe, peste 80 la sută, din partea CEC, după cum ne-a declarat directorul adjunct al instituţiei, Neculai Popovici. Anul trecut, CJP a primit peste 1000 de astfel de solicitări.
Directorul Popovici a explicat că CJP nu are nici o modalitate legală de a reţine bani din pensiile oamenilor, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti cu executare şi nici nu prestează astfel de servicii băncilor.
„Toate adresele lor au fost returnate ca neavenite. Noi nu ne apucăm să reţinem banii oamenilor, nu este treaba noastră”, a declarat Popovici.
Executaţi silit pentru un televizor luat cu credit
Sumele solicitate drept plată sunt, în medie, de 400 de lei de persoană, la un total de circa 500.000 de lei, de la începutul acestui an.
Casa de Pensii Suceava a onorat până acum 20 de cereri ale băncilor deoarece acestea au fost însoţite de hotărâri de executare emise de instanţe, pentru sume de 300-400 de lei.
„Am avut un singur caz de accept de plată, adică cel în cauză şi-a dat acordul scris să achite debitul şi noi să virăm banii în rate direct la CEC”, a mai spus Neculai Popovici.
Conform legislaţiei, suma pe care CJP o poate reţine nu poate fi mai mult de o treime din pensie. În afară de executările bancare, mai solicită reţineri din pensie administraţiile fiscale locale pentru plata unor obligaţii fiscale locale, precum şi instanţele, în cazul unor litigii cu executare. Acestea din urmă sunt singurele la care CJP le dă curs. Potrivit prevederilor legale, debitorii care nu şi-au onorat plăţile îşi pot rezolva situaţia în cel mult 15 zile de la data înştiinţării, însă pot scăpa de datorii doar după ce creditorii îşi recuperează integral sumele restante.
Mai precizăm că cei mai mulţi datornici din rândul pensionarilor suceveni provin din mediul urban.