Un depozit de furaje din satul Cozăneşti, comuna Dorna Arini, a fost mistuit de flăcări, în urma unui puternic incendiu, izbucnit în urmă cu două zile din cauza unei ţigări aprinse aruncate la întâmplare.
Nefericitul eveniment s-a produs marţi, în jurul prânzului, la faţa locului intervenind Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei, împreună cu serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă Dorna Arini.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent la depozitul de furaje, existând pericolul de propagare la două adăposturi de animale din apropiere.
Pompierii şi sătenii care au sărit în ajutor au reuşit să stingă flăcările în aproximativ o oră şi să salveze aproximativ 60 de animale mari şi cele două grajduri.
Din nefericire, însă, depozitul de furaje a ars pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, în urma incendiului fiind transformate în scrum şi cinci tone de fân şi circa 1,5 tone de cereale, valoarea pagubelor fiind estimată la circa 10.000 de lei.
„Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei unui fumător”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
(15 mai 2008, 22:33:25