Caz şocant în satul Valea Seacă, la câţiva kilometri de oraşul Frasin, acolo unde o fetiţă în vârstă de şapte ani a fost violată, supusă perversiunilor sexuale şi omorâtă, cadavrul micuţei fiind găsit în miez de noapte, aruncat într-un pârâu.
O armată întreagă de poliţişti, sub coordonarea unui procuror criminalist, încearcă acum să dea de urma autorului oribilei fapte.
Deşi era doar o mână de om, Petronela Drilea, elevă în clasa I, îşi ajuta deseori tatăl şi pe concubina acestuia la treburile gospodăreşti, aşa cum s-a întâmplat şi sâmbătă după-amiază, când micuţa a ieşit cu vaca la păscut, pe islazul din apropierea casei.
Tatăl minorei, Mihai Drilea, spune că nu îi era frică să-şi lase fetiţa singură pe câmp, întrucât din curtea locuinţei sale o putea vedea şi ţine sub supraveghere.
„Eu lucrez pe la oameni, cu ziua, şi m-am întors acasă pe la 4 şi jumătate după-amiază. Am văzut-o pe câmp, cu vaca, şi m-am dus să le iau la copii câţiva covrigi. Când m-am întors, m-am uitat după ea... tot acolo era”, mărturiseşte Mihai Drilea. În jurul orei 19:00, bărbatul şi-a trimis două dintre fete să o cheme acasă pe Petronela.
„Când s-au dus acolo, au găsit numai geaca şi umbrela desfăcută. M-am dus şi eu, şi femeia să o căutăm... dar parcă intrase în pământ. În acel moment, ne-am dat seama că ceva necurat s-o întâmplat, că ea nu obişnuia să se îndepărteze de casă. Am sunat imediat la Poliţie...”, povesteşte cu ochii plini de lacrimi tatăl Petronelei.
A băgat-o cu capul în apă şi a strâns-o de gât
Cum afară stătea să se întunece, iar Petronela nu era de găsit, a fost mobilizată o întreagă armată de poliţişti, de la toate posturile de poliţie din zonă, precum şi de la Câmpulung Moldovenesc, aproximativ 40 de agenţi plecând pe urmele micuţei de numai şapte ani.
În cele din urmă, în jurul orei 1:30, la câteva sute de metri de locul în care a fost văzută ultima oară, oamenii legii au găsit corpul neînsufleţit al Petronelei, într-un pârâu de la marginea pădurii.
Bănuielile anchetatorilor, cum că micuţa ar fi fost victima unei minţi bolnave, au fost confirmate în cursul zilei de ieri de către medicii legişti.
În urma necropsiei, s-a stabilit că minora a fost violată şi supusă perversiunilor sexuale. Bestia a siluit-o pe fetiţă, a băgat-o apoi cu capul în apă şi a strâns-o de gât până a lăsat-o fără suflare.
„Îmi vine să mă omor...”
Mihai Drilea, concubina sa şi ceilalţi cinci fraţi ai Petronelei aşteptau ieri o veste de la anchetatori. „Nu mai sunt om de când am aflat. Îmi vine să mă omor... Noi suntem o familie necăjită, trăim şi noi cum putem. Asta ne mai lipsea acum”, îşi punea mâinile în cap tatăl Petronelei.
La Valea Seacă au fost aduşi şi trei câini de urmă ai Poliţiei, oamenii legii sperând să pună mâna în cel mai scurt timp posibil pe monstrul care a violat-o şi ucis-o pe Petronela.
(12 mai 2008, 11:31:04