De câteva zile, Primăria oraşului Gura Humorului are patru angajaţi specializaţi în înlăturarea afişelor electorale lipite ilegal. Iniţiativa a aparţinut primarului acestui oraş, Marius Ursaciuc, care ne-a declarat că cei patru angajaţi au sarcini clare să cureţe toate spaţiile pe care partidele politice lipesc afişe în mod ilegal.
Ursaciuc a subliniat că persoanele care au această sarcină sunt angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată şi sunt plătite din amenzile pe care Primăria le încasează de la partidele amendate pentru afişaj ilegal.
De altfel, cei patru angajaţi au fost „dotaţi” cu veste reflectorizante, pe care se poate citi „Loc de muncă finanţat din amenzile pentru afişaj ilegal”.
„Fie că voi păstra conducerea Primăriei, fie o voi preda, vreau să păstrez sau să las un oraş curat. Amenzile le dau cei de la Poliţie şi până în momentul de faţă cred că şi-au făcut datoria. Banii se încasează la Primărie, iar ei sunt folosiţi pentru plata acestor persoane, care înlătură orice afiş lipit ilegal”, a declarat Marius Ursaciuc.
Candidat din partea PNL pentru un nou mandat de primar al oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc a precizat că nu înţelege de ce unele partide continuă să lipească în mod ilegal afişe, în condiţiile în care există suficiente spaţii de afişaj.
„Este trist că unii au înţeles că numai primarul în funcţie şi partidul din partea căruia candidează trebuie să respecte legea. Îi anunţ că se înşeală, pentru că legea e aceeaşi pentru toţi. Asta în condiţiile în care, înainte de campanie, am avut o întâlnire cu reprezentanţii tuturor partidelor politice şi toţi au fost de acord cu modul în care am împărţit spaţiile pentru afişaj”, a subliniat Ursaciuc. El a adăugat că deşi au existat aceste discuţii, încă din primele zile ale campaniei unele partide au lipit afişe pe copaci, pe stâlpi şi chiar pe semnele de circulaţie.
(10 mai 2008, 15:44:49