În urmă cu mai bine de 18 ani, în decembrie 1989, soarta României s-a schimbat. Locul societăţii multilateral dezvoltate a fost luat de un nou sistem. Încet, dar sigur, cu suişuri şi coborâşuri, viaţa românilor s-a schimbat şi ea.
De multe ori năzuinţele şi idealurile populare au contat foarte mult în drumul pe care România l-a urmat, însă acest drum a fost presărat, din nefericire, cu multe greutăţi şi multă suferinţă.
Iar cei care au plătit preţul, cei care au strâns cureaua şi cei care au aşteptat răsăritul zilei de mâine suntem noi, cei 22 de milioane de români.
Unii au rămas aici, în ţara în care s-au născut, alţii au hotărât să îşi încerce norocul pe alte meleaguri, departe de casă şi de cei dragi. Unii au reuşit, alţii din păcate nu, ba mai mult, nu puţini au fost cei care au plătit tribut cu propria viaţă.
Dorinţa firească de a trăi mai bine, dorinţa de a ne vedea copiii realizaţi, dorinţa de a ne bucura alături de părinţi, bunici şi toţi cei dragi au fost idealurile pentru care, în ciuda tuturor greutăţilor, am rămas cu speranţa că într-o bună zi viaţa noastră se va schimba cu adevărat în bine.
Această zi ar fi trebuit să vină deja, după eforturile pe care le-am făcut, după anii de chin, în care uneori cearta şi scandalul la vârf înalt ne-au făcut să pierdem timp preţios.
Suntem membri ai Uniunii Europene de mai bine de 1 an, de la 1 ianuarie 2007. Am aşteptat împreună acest moment istoric, comparabil, ca însemnătate, cu Marea Unire de la 1918. Am crezut că integrarea europeană va aduce schimbarea şi la noi acasă, dar, din păcate, prea puţin s-a schimbat. Ştiu că în continuare peste 70% dintre noi, românii, credem în destinul nostru european. Mai ştiu, din activitatea mea de parlamentar european, că banii din fondurile structurale ar fi trebuit să fie investiţi deja de statul român în proiecte majore: drumuri, autostrăzi, spitale, şcoli, agricultură şi dezvoltare rurală. De ce nu s-a făcut, îmi vine greu să înţeleg, să cred şi să accept.
Dar cred în continuare în destinul european al României, cred în continuare în puterea noastă, a celor mulţi, de a nu lăsa ca drumul nostru să se oprească aici. Fie ca astăzi 9 Mai, de Ziua Europei, soarele să răsară din nou deasupra noastră! Eu unul aleg Europa şi pe cei care au demonstrat că ştiu ce trebuie să facă, prin fapte şi nu prin vorbe. Aveţi grijă de viitorul vostru. La mulţi ani Europa, la mulţi ani România!
Ioan Cătălin Nechifor
Parlamentar european - PSD
( 9 mai 2008, 11:42:09
F frumos..!