Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a cerut, ieri, sprijinul mass-media din judeţ, pentru identificarea unui bărbat ce apare în diferite fotografii cu minori abuzaţi sexual, postate pe Internet.
Mai multe fotografii ale respectivului bărbat au fost trimise în cadrul unei campanii lansate, ieri, la nivel mondial de către Secretariatul General al Organizaţiei Internaţionale a Poliţiştilor Criminalişti –Interpol.
Bărbatul cu pricina, al cărui nume, naţionalitate şi domiciliu sunt necunoscute, apare în aproximativ 100 de imagini dintr-o serie de 800, care se consideră ca au fost făcute în Asia de Sud-Est şi care ilustrează abuzul sexual asupra a trei băieţei, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani. Primele poze ale acestui bărbat au fost descoperite de poliţie în Norvegia, în martie 2006.
Reprezentanţii Interpol consideră că fotografiile au fost făcute în perioada aprilie 2000-mai 2001 şi că bărbatul din fotografii este acum mai în vârstă decât apare în pozele puse la dispoziţia mass-media.
„Pentru orice informaţii care pot conduce la identificarea bărbatului în cauză, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112 sau să anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu.