Mâncarea de la Cantina săracilor, mai puţină şi mai slab consistentă decât cea a puşcăriaşilor sau chiar şi a câinilor comunitari din adăposturile Capitalei.
Printr-o Hotărâre de Guvern care a intrat în vigoare de la 1 mai, nivelul alocaţiei zilnice de hrană pentru asistaţii social care iau masa la Cantină a crescut de la 5 lei/zi, la 6 lei/zi.
Creşterea, chiar de e extrem de mică, e considerată binevenită atât de cei care beneficiază de ea, cât şi de cei care se ocupă de achiziţionarea alimentelor cu care se găteşte hrana zilnică a asistaţilor, în condiţiile în care preţurile tuturor produselor au crescut foarte mult, de la ultima majorare a alocaţiei de hrană aprobată de Guvern.
Creşterea e cu atât mai nesemnificativă cu cât, în continuare, sunt diferenţele enorme între banii alocaţi pentru un asistat social şi cele pentru un puşcăriaş. Mai mult, sumele aprobate recent sunt chiar mai mici decât cele alocate pentru îngrijirea câinilor vagabonzi din adăposturile din Bucureşti sau din alte municipii ale ţării.
Peste 600 de suceveni, hrăniţi cu câte 6 lei/zi
Astfel, dacă pentru un sărac, care trebuie hrănit la Cantina săracilor, pentru că altfel nu ar avea cum supravieţui, statul a aprobat alocarea unei sume zilnice de 6 lei, pentru îngrijirea unui puşcăriaş, închis pentru faptele care au dăunat grav semenilor săi, făcându-se poate chiar vinovat de moartea unora dintre ei, se alocă lunar o sumă de aproximativ 1800 de lei, adică 60 de lei pe zi.
De asemenea, costurile îngrijirii câinilor vagabonzi din adăposturile din Capitală sunt estimate la 600 de lei lunar, adică aproximativ 20 de lei/zi.
În municipiul reşedinţă de judeţ situaţia diferă, prin faptul că pentru hrana sutelor de câini vagabonzi adunaţi în adăpostul din lunca râului Suceava se aduce mâncare din resturile de la cantine, abatoare şi restaurante, fiind făcute astfel economii considerabile.
În prezent, la Cantina de Ajutor Social iau masa zilnic peste 600 de persoane, din care majoritatea o reprezintă femei şi copii fără surse de venit.
( 8 mai 2008, 11:59:14