Sucevenii care au locuinţele racordate la sistemul de încălzire centralizat pot primi în continuare căldură, dacă fac o solicitare către Termica în acest sens. Acest lucru este posibil datorită branşamentelor şi contoarelor la nivel de scară de bloc, astfel că dacă locatarii unei scări consideră că nopţile de mai sunt prea friguroase pot cere, prin intermediul asociaţiei de proprietari din care fac parte, să li se prelungească furnizarea agentului termic.
Directorul executiv al SC Termica SA Suceava, Constantin Plăcintă, a declarat, ieri, că sistarea agentului termic la nivelul întregului oraş s-a făcut la solicitările insistente ale reprezentanţilor celor mai multe asociaţii de proprietari, adresate primarului Ion Lungu.
„Au solicitat oprirea încălzirii în tot oraşul, ceea ce este o tâmpenie deoarece există contoare şi branşamente la bloc. N-au decât să nu consume, dacă nu vor, nu trebuie să se închidă tot CET-ul. Puteau să sisteze consumul în bloc din martie, cei care voiau, nu-i oprea nimeni”, a spus Plăcintă.
Directorul Termica a precizat că, dacă vor fi solicitări de furnizare a căldurii, acestea vor fi onorate fără probleme, unitatea având această capacitate. Mai mult, societatea este direct interesată să vândă căldură, mai ales odată cu eliminarea subvenţiilor la gigacalorie.
Conform legislaţiei, dacă media temperaturilor zilnice scade sub 10 grade Celsius 3 zile consecutiv, Termica este obligată să furnizeze căldură, indiferent de data calendaristică, dar decizia dacă agentul termic este utilizat sau nu este la asociaţiile de proprietari.
( 7 mai 2008, 20:56:31