Un tânăr în vârstă de 24 de ani din oraşul Broşteni a murit după ce a scăpat de sub control motoscuterul cu care se deplasa şi a izbit frontal o maşină. Tragicul accident rutier s-a petrecut luni seară, în jurul orei 19.00, pe raza oraşului Broşteni.
Victima, Petrică J., conducea un moped marca „Ecobike” fără a purta cască de protecţie. Ajuns într-o curbă uşoară la dreapta, tânărul a scăpat vehiculul cu două roţi de sub control şi s-a izbit de un VW Golf, condus regulamentar, pe sensul opus, de un consătean de 20 de ani, Andrei S. Ajuns la spital cu răni grave, tânărul a decedat în câteva ore. Această tragedie ar fi putut fi evitată dacă victima ar fi purtat măcar cască de protecţie.
( 7 mai 2008, 17:31:13