De astăzi, societatea de termoficare nu va mai furniza căldură în apartamentele sucevenilor. Decizia a fost luată de conducerea SC Termica SA în baza cererii majorităţii populaţiei care beneficiază de acest serviciu, care nu primeşte subvenţii pentru energia termică consumată în această perioadă.
În mare parte a locuinţelor din municipiul Suceava, Termica a mai furnizat căldură şi în timpul nopţii trecute, până la ora 6.00 dimineaţa, însă la parametri reduşi, ca urmare a creşterii temperaturilor exterioare.
Directorul SC Termica SA, Constantin Plăcintă, a precizat că, în continuare, va fi respectat programul de livrare a apei calde, între orele 6.00 – 22.00.
Asociaţii debranşate de la căldură, la cerere
Deşi oficial, în municipiul Suceava nu se mai furnizează căldură de astăzi, există mulţi consumatori care nu mai beneficiază de acest serviciu de săptămâna trecută, sau chiar şi mai devreme.
Acest lucru se datorează faptului că o parte dintre asociaţiile de proprietari au făcut cerere scrisă către Termica, să le fie oprită căldura de la branşament, încă de la finele lunii aprilie, deşi aveau posibilitatea de a opri căldura la fiecare scară în parte, în funcţie de preferinţele locatarilor, de la gigacalorimetrele montate la intrarea în bloc.
“Am primit cereri scrise de oprire a căldurii de la branşament din partea a două asociaţii din Zamca – 17 şi 59, precum şi din partea asociaţiilor 39, T46 şi 25. Le-am explicat că au posibilitatea de a opri ei căldura, acolo unde trebuie, de la gigacalorimetru, dar au refuzat acest lucru. Interesant e că la scurt timp au apărut oameni de la asociaţiile respective, care au reclamat faptul că au rămas fără căldură, semn că nu au fost consultaţi înainte de luarea acestor decizii”, a precizat directorul de termoficare, Neculai Frunzaru.
În alte asociaţii, furnizarea căldurii a fost oprită de locatari chiar de la jumătatea lunii trecute, acest lucru fiind constatat de reprezentanţii societăţii de termoficare prin scăderea consumului de energie termică.
Pericol de inundaţii, dacă se lucrează pe instalaţiile interioare de căldură
Conducerea societăţii de termoficare a făcut un apel către suceveni, să nu înceapă încă să facă lucrări la instalaţiile interioare de furnizare a căldurii, deoarece riscă să-şi inunde locuinţele.
“O perioadă, vom mai face o serie de verificări şi reparaţii pe instalaţiile de furnizare a căldurii, de aceea nu le golim încă. Dacă sunt unii care se grăbesc tare să execute lucrări pe aceste instalaţii, e bine să vină să ne anunţe, pentru că altfel tot ei vor avea de pierdut”, a explicat Neculai Frunzaru.
( 6 mai 2008, 14:22:16