Din toamna acestui an, sucevenii vor avea la dispoziţie un magazin Bricostore, specializat în distribuirea produselor de bricolaj, utile în orice gospodărie, în cadrul primului mall din Suceava – Iulius Mall.
În cadrul magazinului Bricostore, amenajat pe o suprafaţă de 9000 de metri pătraţi, vor fi expuse peste 40.000 de articole de feronerie, instalaţii electrice, unelte, decoraţiuni, obiecte sanitare, materiale de construcţii şi pentru grădinărit şi produse exclusive, pe care clienţii nu le pot găsi în alte magazine de profil.
Reprezentanţii Iulius Group au declarat că parteneriatul cu grupul francez Bricostore, unul din cei mai mari retaileri de bricolaj, se datorează faptului că Suceava are un potenţial economic ridicat, lucru demonstrat şi de dezvoltarea pieţei imobiliare.
Pe lângă gama largă de produse „do it yourself”, magazinele Bricostore au devenit cunoscute printr-un raport avantajos calitate- preţ, o gamă variată de servicii, precum închirieri de unelte, mixare vopsele, înrămare tablouri, drive-in pentru materiale de construcţii, precum şi sisteme de recompensare a fidelităţii clienţilor, pe bază de card.
Reprezentanţii Bricostore îşi propun ca în următorii doi ani să devină lideri pe piaţa de bricolaj din România, locaţia de la Iulius Mall Suceava fiind una dintre cele cinci pe care retailerul francez intenţionează să le deschidă în România, în cursul acestui an.
( 6 mai 2008, 12:15:50