Zeci de studenţi suceveni aleg să-şi petreacă vacanţele de vară în „ţara tuturor posibilităţilor”, acolo unde pot să câştige cel puţin 2000 de dolari pe lună.
Zeci de studenţi pleacă în fiecare vară la muncă în Statele Unite ale Americii pentru e vedea ce înseamnă „visul american”. Lucrează câte trei luni pe an în hoteluri, restaurante, baruri, parcuri de distracţie, câştigă bani frumoşi, pe care aici i-ar putea câştiga după ani buni de muncă, cunosc oameni noi şi au posibilitatea să călătorească prin Statele Unite.
Studenţii suceveni ajunşi pe meleagurile Americii se întorc acasă, după trei luni de muncă, cu cel puţin 5000 de dolari în buzunar.
Şase luni pe an studenţi, iar trei luni muncitori necalificaţi pe „tărâmul făgăduinţei”. Este vorba despre 30 de studenţi suceveni care au ales să-şi petreacă ultima vacanţă de vară în Statele Unite ale Americii, unde au lucrat ca şi chelneri, barmani sau muncitori în construcţii. Totul a început cu o campanie de promovare prin Universitatea Suceava a programului care oferă studenţilor locuri de muncă în Statele Unite. Zeci de studenţi şi-au depus dosare şi aproximativ 30 dintre ei şi-au văzut visul cu ochii şi au plecat vara trecută să muncească în Statele Unite.
Ziua de muncă începe la ora 4,00
Ioana Prună este una dintre studentele sucevene care a muncit vara trecută în America. Ea a lucrat, timp de trei luni de zile, într-un fast-food şi după trei luni de muncă s-a întors acasă cu 5000 de dolari în buzunar.
„Sunt bani pe care în România nu-i poţi câştiga într-o vară, am acumulat experienţă, am învăţat să mă descurc singură, mi-am făcut prieteni”, a povestit Ioana.
O zi de muncă în fast-food-ul în care Ioana a lucrat începea dis-de- dimineaţă, de la ora 4,00, când aceasta trebuia să se trezească. La ora cinci trebuia să fie în restaurant, iar la ora şase începeau să-i sosească clienţii. Ziua de lucru se încheia la orele 13:00.
„Dacă era mult de lucru şi rămâneam peste program, eram plătită mai mult, adică încă jumătate din costul unei ore de muncă şi mie îmi convenea acest lucru”, a spus Ioana. Două zile pe săptămână le avea libere, şi în acest fel Ioana a avut posibilitatea să viziteze unele locuri din statul Virginia, să meargă în parcuri de distracţii şi să-şi petreacă timpul cu prietenii.
„Se lucrează bine, se câştigă bine şi eşti respectat pentru ceea ce faci”, a concluzionat Ioana.
După experienţa de-o vară de anul trecut, Ioana intenţionează să plece şi anul acesta la muncă în Statele Unite.
10 dolari pe oră
Bogdan Z. a muncit şi el, vara trecută, în Statele Unite ale Americii. A lucrat 64 de zile în New York, în construcţii, şi a venit acasă cu bani frumoşi. Bogdan era plătit cu 10 dolari pe oră, iar anul acesta vrea să se întoarcă în acelaşi loc, să lucreze la aceeaşi companie de construcţii.
„Le recomand tuturor să meargă, au ocazia să se descurce singuri, să vadă lumea şi să facă bani pe care nu i-ar face în România într-un timp atât de scurt”, a spus Bogdan.
Andreea Doroşcan se ocupă de înregistrarea dosarelor studenţilor suceveni care vor să plece la muncă în Statele Unite. Andreea a spus că „programul începe să aibă interes pentru foarte mulţi studenţi şi de la an la an creşte şi numărul cererilor”.
Nu orice student poate pleca însă la muncă în Statele Unite. Cei care doresc să-şi petreacă vara pe continentul nord-american trebuie să fie studenţi eminenţi, cu medii mari, fără restanţe. Studenţilor care au posibilitatea să-şi găsească individual un loc de muncă, aplicând la programul adresat plasării de studenţi la muncă în America, li se poate facilita obţinerea vizei. Pentru aceasta studenţii trebuie să plătească 590 de dolari, bani pe care îi vor recupera în foarte scurt timp în Statele Unite, când vor începe să lucreze. În cazul în care studenţii nu au posibilitatea să obţină pe cont propriu un loc de muncă, programul le poate facilita şi acest lucru, precum şi obţinerea vizei, însă aceştia trebuie să plătească 790 de dolari.
( 3 mai 2008, 12:46:15