Mai multe firme din SUA şi China şi-au anunţat intenţia de a investi în înfiinţarea unei companii aviatice, care ar urma să aibă sediul în judeţul Suceava.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că la începutul săptămânii viitoare va avea discuţii cu reprezentanţii firmelor din SUA şi China, aceştia urmând a fi prezenţi în Suceava pentru a analiza posibilitatea de a investi în modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea, în deschiderea unei companii cu numele „Air Bucovina”.
Mîrza a precizat că firmele din cele două ţări vor să investească în reabilitarea pistei aeroportului, respectiv prelungirea acesteia până la o lungime de 3.000 de metri şi refacerea balizajului. La aceste investiţii se mai adaugă şi modernizarea clădirii aeroportului, precum şi construcţia unor depozite de mărfuri.
„Pe lângă modernizarea aeroportului, oamenii de afaceri din SUA şi China au spus că vor să înfiinţeze şi 50 de linii aeriene, şi să doteze viitoarea companie cu 25-30 de avioane Boeing 747. Mai mult, se intenţionează să se aducă şi avioane cargo, pentru transportul de mărfuri din şi spre China şi SUA”, a declarat preşedintele CJ Suceava.
Gavril Mîrza a mai spus că în situaţia în care firmele respective vor executa aceste lucrări de modernizare, pe perioada derulării investiţiei, la aeroportul Suceava ar urma să se organizeze un centru de instruire a piloţilor din zona asiatică, aceştia urmând a fi specializaţi în aviaţie economică şi utilitară.
( 2 mai 2008, 11:29:53
DAR TREBE SA-L VOTATI PE MARZA!!!!! NEAPARAT PE EL!!!!
ALTUL CA EL NU MAI GASIM NICIODATA!!!!!