Iubiţi credincioşi

Minunea Învierii Domnului este necuprinsă de mintea noastră omenească; bucuria Învierii este netâlcuită; credinţa noastră în Învierea Domnului este neclintită; Învierea Domnului este taina şi lucrarea lui Dumnezeu prin care Hristos Domnul „ne-a trecut din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”, la o altă viaţă, la viaţa cea veşnică.

Noi creştinii ne trăim viaţa pământească, clipă de clipă „aşteptând învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” aşa cum mărturisim în Simbolul Credinţei. Acest adevăr îl trăim, în viaţa noastră pământească, prin credinţă „nu prin vedere” (II Cor. 5, 7), privind viaţa veacului ce va să fie „ca prin oglindă”, cum scrie şi Apostolul Pavel „iar atunci, la Înviere, „faţă către faţă; acum cunoaştem în parte, dar atunci vom cunoaşte pe deplin” (I Cor. 13, 12). Prin botez ne-am făcut asemenea cu Mântuitorul (Rom. 6, 3-4) în moartea Lui ca să putem ajunge la învierea cea din morţi” (Filip. 3, 10-11).

 

Dreptmăritori creştini

Credinţa în viaţa după moartea trupului a stăpânit inimile oamenilor de-a lungul veacurilor şi va stăpâni în veci.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a încredinţat pe poporul ales de minunea învierii prin învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului de către prorocul Ilie; prin vedenia cu oasele înviate amintită în cartea prorocului Iezechiel (37, 3-14).

În Noul Testament, Mântuitorul ne încredinţează de minunea învierii prin minunile binecunoscute de noi toţi cei care cercetăm casa lui Dumnezeu, sfânta biserică. Astfel amintim învierea fiului văduvei din Nain, învierea fiicei lui Iair, învierea lui Lazăr, mort de patru zile, iar Învierea Mântuitorului plineşte desăvârşit adevărul învierii noastre.

Credinţa neclintită în învierea noastră a dat putere sfinţilor mucenici în mărturisirea credinţei creştine şi credincioşilor nevoitori întru trăirea vieţii în sfinţenie, îndurând multe primejdii şi suferinţe, murind faţă de păcat în fiecare zi (I Cor. 15, 30-32).

Orice om cu mintea sănătoasă se poate întreba: dacă viaţa pământească a omului se sfârşeşte la marginea mormântului, atunci ea nu merită să fie trăită în truda muncii. Operele de artă şi cultură realizate de om, aici pe pământ, mărturisesc credinţa omului în continuarea vieţii lui dincolo de mormânt, în Împărăţia cerurilor.

Mântuitorul ne-a încredinţat de învierea morţilor şi prin cuvintele Sale: „M-am pogorât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat să nu pierd pe niciunul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 38-39); „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

De-a lungul veacurilor au fost, sunt şi astăzi oameni care nu cred sau se îndoiesc de învierea morţilor, de viaţa de dincolo de mormânt. Aceasta se datorează faptului că ei se îndoiesc sau nu cred în minunea Învierii lui Hristos, fapt de care s-au încredinţat Sfinţii Apostoli, Toma şi toţi cei de bună credinţă din vremea Mântuitorului dar şi după Înălţarea Sa la cer.

Cuvintele Mântuitorului adresate Apostolului Toma, „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29), ne învaţă două lucruri: pe de-o parte, credinţa în Dumnezeu, în cuvintele şi faptele Lui fericesc pe om. Pe Dumnezeu şi faptele Lui le înţelegem numai prin credinţă şi foarte puţin cu mintea noastră mărginită. Pe de altă parte credinţa este puterea şi darul lui Dumnezeu iar această putere face parte din chipul lui Dumnezeu în om. Acest dar trebuie să-l sporim prin harul lui Dumnezeu şi faptele noastre cele bune, fără de care nu ne putem mântui.

Celor care nu cred în adevărul Învierii Mântuitorului şi al învierii noastre, le răspunde Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Corinteni: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Cor. 15, 14). „Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii” (15, 19); „Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi...” (15, 33-34).

Sfântul Apostol Pavel, cu înţelepciunea, răbdarea şi dragostea creştinească dată lui de Dumnezeu, lămureşte pe cei îndoielnici şi neîncrezători în învierea morţilor folosind cuvinte şi pilde pe înţelesul tuturor, folosind în acelaşi timp şi cuvinte mustrătoare, chiar aspre, ca un adevărat părinte duhovnicesc: „Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său. Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor. Sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti; alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire. Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune şi înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc, dacă este trup firesc este şi trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 35-44).

Sfântul Apostol Pavel scrie mai departe un cuvânt de o rară frumuseţe duhovnicească: „Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc” (I Cor. 15, 49), întărindu-ne astfel în credinţa şi nădejdea învierii, în strădania trăirii noastre cu adevărat creştineşte, împărtăşindu-ne din bucuria credinţei în învierea morţilor.

Acest chip ceresc al trupului nostru pământesc este chipul vieţii de sfinţenie pe care-l vom primi după înviere, în viaţa veacului ce va să fie, în Împărăţia lui Dumnezeu. Acest chip este înfăţişat, pe cât este cu putinţă, meşterului iconar, în sfintele icoane ale credinţei noastre ortodoxe. Aceste chipuri zugrăvite în sfintele icoane cu încărcătura şi mesajul lor duhovnicesc, adică îndemnul la viaţa de sfinţenie, vor acum să le scoată din şcoală cei care nu cred, nici în învierea morţilor, nici în Învierea Domnului şi nici în Dumnezeu. Ei, cei puţini la număr, vor să săvârşească acest lucru nelegiuit neţinând seama de credinţa majorităţii elevilor care se închină înaintea icoanelor, de credinţa noastră strămoşească, credinţa majorităţii poporului nostru; aceştia sunt apostaţii şi materialiştii acestui veac.

 

Iubiţi fii duhovniceşti.

Trăim într-o lume a globalizării; globalizarea, spun cei care cunosc foarte bine programul economic al globalizării, înseamnă practic îmbogaţirea peste orice limită a unui foarte mic număr de oameni şi sărăcirea economico-materială a majorităţii oamenilor, sărăcire până sub limita existenţei omului. Pe plan religios, globalizarea înseamnă un sincretism (religios), adică o amestecare într-un tot a tuturor credinţelor religioase; globalizarea „uniformizează culturi şi identităţi diferite pentru profitul economic şi strategic global. În toate acestea credinţa noastră ortodoxă va avea cel mai mult de pierdut şi suferit.

Oamenii care au construit acest „tăvălug” al globalizării au refuzat să scrie în Constituţia Uniunii Europene numele lui Dumnezeu, au refuzat să recunoască rădăcinile creştine ale culturii şi civilizaţiei europene, spun pe scurt şi răspicat: au întors spatele lui Dumnezeu.

Ceea ce nelinişteşte cel mai mult pe oameni, indiferent de credinţa lor, este tentaţia, încercarea, planul de a făuri comunitatea umană fără Dumnezeu” aşa cum s-a încercat în comunismul sovietic.

Această situaţie economică şi religioasă în care ne aflăm ne îndatorează, ne obligă la rugăciune mai multă şi strădanie sporită în trăirea şi mărturisirea credinţei noastre în duhul dragostei şi al păcii, după cum povăţuieşte şi Sfântul Apostol Pavel: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în pace cu toţi oamenii” (Rom. 12, 18), silindu-ne cu toate puterile noastre sufleteşti ca „numele lui Dumnezeu să nu fie hulit din pricina noastră” (Rom. 2, 24). Acest îndemn era adresat creştinilor din vremea sa care trăiau în mijlocul unei lumi asemănătoare celei din vremea noastră, lipsită de credinţă, apostată, vrăjmaşă sau indiferentă faţă de credinţa creştină şi nu numai.

În sincretismul religios promovat de globalizare dispar valorile creştine din domeniul culturii, artei, istoriei.

Scoaterea icoanelor şi a religiei din şcoală îl lipseşte pe tânărul şcolar, cetăţeanul major de mâine al ţării, de minimul de cunoştinţe cu ajutorul cărora poate să înţeleagă şi să păstreze valorile religioase, culturale, literare şi artistice, istoria Neamului nostru românesc şi nu numai ale noastre, ci ale tuturor popoarelor, valori care au ca izvor de inspiraţie religia, credinţa, pentru noi, credinţa ortodoxă. Sfintele icoane au ca mesaj valoarea sfinţeniei şi demnităţii omului.

Aflaţi în faţa tăvălugului globalizării, să nu ne împuţinăm sufleteşte ci să luăm aminte la cuvintele mângâietoare ale Mântuitorului: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), ale Sfântului Apostol Pavel care ne vin în ajutor: „Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu” (F. Ap. 14, 22), ştiind că: „Hristos, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care este de-a dreapta lui Dumnezeu... mijloceşte pentru noi... ”, că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu... Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (Rom. 8, 28, 34-35).

Cu aceste încredinţări sfinte să ne trăim viaţa creştineşte, clipă de clipă, zi de zi întru bucuria Învierii Domnului care „ne-a trecut din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”.

Rog pe Bunul Dumnezeu ca sărbătoarea Sfintelor Paşti să o trăiţi cu pace, sănătate şi întru bucuria mântuirii.

 

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,
† Pimen
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pastorală la Învierea Domnului - 2008.

Comentarii