Seria arestărilor în dosarul reţelei de trafic de migranţi anihilate la Suceava continuă.
În afara celor 13 indivizi arestaţi preventiv miercuri după-amiază, de judecătorii Tribunalului Suceava, şi alte persoane vor ajunge în spatele gratiilor.
Urmare a colaborării dintre structurile de combatere a crimei organizate, poliţiştii maghiari au arestat doi membri ai reţelei, cetăţeni maghiari, şi desfăşoară activităţi pentru punerea în executare a altor trei mandate de arestare preventivă emise în lipsă.
Adjunctul şefului Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, subcomisarul Petrică Ţibichi, a anunţat că autorităţile italiene, ţară care era destinaţia transporturilor de migranţi, efectuează demersuri pentru obţinerea şi punerea în executare a mai multor mandate de arestare pe numele membrilor reţelei din Peninsulă.
Între timp, toţi cei 13 indivizi închişi în beciurile Poliţiei Suceava pentru constituire, organizare, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunii de trafic de migranţi, au atacat cu recurs măsura arestării preventive, cerându-le judecătorilor să fie cercetaţi în stare de libertate.
La primele ore ale dimineţii de marţi (22 aprilie a.c.), poliţiştii BCCO Suceava, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava şi sprijiniţi de luptători din cadrul Poliţiei şi Jandarmeriei, au efectuat nu mai puţin de 15 percheziţii domiciliare şi au pus în executare 24 de mandate de aducere, pe raza judeţelor Suceava, Botoşani, Neamţ, Arad, Satu Mare şi Iaşi.
Acţiunea fulger a oamenilor legii a urmărit anihilarea unei reţele de traficanţi de migranţi, pe relaţia Republica Moldova-Ucraina-România-Ungaria-Italia sau alte ţări din Spaţiul Schengen.
În timpul acţiunii, au fost identificate patru persoane de sex feminin, cetăţeni ai Republicii Moldova, însoţite de un lider al reţelei, care intenţiona să le scoată ilegal din ţară, cu documente româneşti contrafăcute.
Anchetatorii au stabilit că reţeaua a organizat transportul a 15 grupuri de migranţi, peste 100 de persoane, preţul unui „bilet” spre Italia fiind între 2000 şi 4000 de euro de persoană.
(25 apr 2008, 11:51:54