Angajaţii OMV Suceava au plantat, zilele trecute, o sută de copăcei în municipiul Suceava, în zonele dintre blocurile ANL din Burdujeni.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui proiect derulat de OMW, prin care, lunar, sunt premiate şi puse în aplicare cele mai bune propuneri venite din rândul celor 30 de angajaţi.
Ultima propunere de acest fel a fost plantarea unor copaci într-o zonă a municipiului reşedinţă de judeţ, drept pentru care au fost achiziţionaţi, pe cheltuiala societăţii, o sută de puieţi de la Pepiniera Salcea.
Copăceii au fost plantaţi de către cei 30 de angajaţi ai OMW, sub îndrumarea reprezentanţilor de la Domeniul Public, în cadrul unei acţiuni la care au luat parte şi trei dintre candidaţii pentru funcţia de primar al municipiului, respectiv Ion Lungu(PD-L), Angela Zarojanu (PNL) şi Ovidiu Donţu (PSD).
„În presa naţională a apărut o iniţiativă similară a Concernului DHL, care a plantat lângă Bucureşti 450 de copaci. Păstrând proporţiile, dacă o companie atât de renumită a plantat 450 de copaci, faptul că echipa de la o singură sucursală locală a OMV a reuşit să planteze 100 de copaci ne face să considerăm acţiunea o reuşită deplină”, au declarat reprezentanţii OMW.
(24 apr 2008, 11:54:35