Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Alexander Churilin, a declarat, la Suceava, că îşi doreşte dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Rusia.
Alexander Churilin a avut ieri o întâlnire cu prefectul judeţului Suceava, Alexandru Băişanu, în urma căreia cei doi au anunţat că intenţionează să realizeze un plan de acţiuni, care să fie urmărit îndeaproape, în vederea îmbunătăţirii relaţiilor economice, dar şi din alte domenii de activitate, dintre Suceava şi Rusia.
De asemenea, atât Alexander Churilin, cât şi Alexandru Băişanu au stabilit de comun acord începerea demersurilor în vederea realizării unei colaborări între judeţului Suceava şi o regiune din Federaţia Rusă.
Ambasadorul Federaţiei Ruse în România a arătat că volumul total al schimburilor de mărfuri dintre Rusia şi ţara noastră, în anul 2007, a fost de cinci miliarde de euro, iar investiţiile ruseşti în România au atins cifra de 1,5 miliarde de euro.
„Şi vreau să remarc că Federaţia Rusă livrează mai multe mărfuri în România, astfel încât există un dezechilibru comercial”, a subliniat Alexander Churilin.
În ceea ce-l priveşte pe prefectul judeţului Suceava, Alexandru Băişanu, acesta declarat că pentru a putea dezvolta relaţiile economice dintre Suceava şi Rusia, ar trebui să existe un plan concret de acţiuni.
„Personal, consider că dinamizarea relaţiilor economice se poate face prin contacte directe şi respect reciproc”, a declarat Băişanu.
CCIA vrea să dinamizeze relaţiile dintre firmele sucevene şi cele ruseşti
Tot ieri, Alexander Churilin s-a întâlnit şi cu conducerea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava, prilej cu care acesta şi-a exprimat regretul că în ultimii ani, relaţiile economice dintre România şi Rusia au cunoscut un regres.
La rândul său, preşedintele executiv al CCIA Suceava, Ovidiu Donţu, a precizat că şi doreşte ca în perioada următoare să ia toate măsurile necesare în vederea îmbunătăţirii relaţiilor dintre oamenii de afaceri suceveni şi cei din Rusia.
„Din păcate, România a abandonat mult prea uşor piaţa rusească. Şi consider că acţiunile pentru recuperarea acestei pieţe ar fi trebuit să înceapă cu mult timp în urmă. Dar nu este târziu nici acum, şi sper că relaţiile dintre cele două ţări vor fi din ce în ce mai puternice. Asta în condiţiile în care prezenţa produselor româneşti pe piaţa Uniunii Europene este încă discretă”, a subliniat Ovidiu Donţu.
El a precizat că CCIA Suceava va organiza, în lunile septembrie – octombrie 2008, o misiune economică în Rusia, iar oamenii de afaceri din această ţară vor fi invitaţi la târgurile şi expoziţiile din Suceava.
(24 apr 2008, 14:09:49