Numărul victimelor groaznicul accident rutier petrecut joi dimineaţă pe DN 2, în dreptul comunei Pătrăuţi, a ajuns la trei. După ce o femeie şi un bărbat au decedat la puţin timp după accident, câteva ore mai târziu şi o a treia victimă, un bărbat în vârstă de 67 de ani, a decedat la Spitalul Judeţean Suceava.
Bilanţul accidentului a ajuns astfel la trei morţi şi doi răniţi, condiţii în care se poate vorbi de cea mai cumplită tragedie rutieră din acest an.
Joi dimineaţă, la ora 8.00, Vasile Jureschi, din Pătrăuţi, împreună cu soţia, a plecat spre Suceava la volanul autoturismului Dacia 1310 al familiei. Pe drum, la ocazie, în maşină au mai fost luaţi Mariana Hatnean şi nepotul acesteia, Lucian Petriuc, plus încă un bărbat, Benone Iovu, care aveau şi ei treabă în Suceava.
La ieşirea din comună pe DN 2, şoferul a dat dovadă de imprudenţă maximă. Deşi un tractor încerca şi el să iasă pe DN2, şoferul a intrat pe lângă acesta şi a virat la stânga, înspre Suceava. Cu vizibilitate aproape de zero din cauza tractorului, şoferul a fost lovit din lateral stânga de un microbuz Ford Club Wagon, care venea regulamentar de la Suceava. Microbuzul a făcut praf autoturismul Dacia, proiectându-l în afara carosabilului.
Şi a treia victimă avea şanse minime de supravieţuire
Dacă cei patru pasageri din microbuz, un Ford american, au scăpat fără răni de pe urma accidentului, cei cinci pasageri din Dacie au fost loviţi grav. Prima a decedat Mariana Hatnean, în vârstă de 43 de ani, care stătea pe bancheta din spate, în zona opusă impactului. Aceasta nu a mai ajuns la spital, decedând până la sosirea ambulanţelor.
Şoferul maşinii, Vasile Jureschi, de 67 de ani, a decedat şi el la aproximativ 40 de minute de la accident, rănile de la cap fiindu-i fatale. Benone Iovu, tot de 67 de ani, care stătea scaunul din spate, pe partea impactului, a decedat câteva ore mai târziu. Ajunsese la spital în stare deosebit de gravă, cu funcţiile vitale grav alterate, şi nu a mai putut fi salvat.
Poliţiştii care au făcut cercetările la faţa locului au stabilit că accidentul s-a produs din cauza şoferului Daciei, care nu s-a asigurat la ieşirea pe DN 2.
(19 apr 2008, 11:41:04