Poliţiştii din judeţ încearcă să dea de urma mai multor ţigănci care au furat, în urmă cu două zile, peste 10.000 de lei din sediul unei societăţi comerciale din comuna Fântâna Mare.
Întrucât ţigăncile au venit la firma cu pricina cu două maşini înmatriculate în străinătate, anchetatorii cred că hoaţele nu sunt din zonă şi bănuiesc că acestea au la activ şi alte fapte similare.
Joi după-amiază, în jurul orei 17:00, aproximativ şapte femei de etnie romă au intrat într-o societate care se ocupă cu comercializarea de materiale de construcţie.
„Clientele” s-au împrăştiat prin tot depozitul, lăsând impresia că sunt interesate să cumpere mai multă marfă. Ţigăncile au luat-o la întrebări pe gestionara societăţii, în încercarea de a-i distrage acesteia atenţia.
La un moment dat, una dintre aşa-zisele cumpărătoare a intrat în biroul gestionarei şi a furat dintr-un sertar toţi banii din încasările din acea zi, peste 10.000 de lei. Vânzătoarea a observat lipsa banilor abia după câteva zeci de minute de la plecarea ţigăncilor, sesizând imediat Poliţia. Din păcate, însă, hoaţele apucaseră deja să o şteargă din zonă, mai mulţi martori spunându-le poliţiştilor că le-au văzut pe ţigănci plecând cu două maşini care aveau numere de înmatriculare străine.
Poliţiştii fălticeneni i-au sesizat despre furt şi modul de operare al hoaţelor şi pe colegii lor din judeţ. Anchetatorii le-au cerut judiciariştilor din judeţele învecinate date legate de fapte asemănătoare comise pe raza lor de competenţă, fiind convinşi că ţigăncile au mai făcut „cumpărături” şi prin alte părţi.
(19 apr 2008, 13:21:25