Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava organizează, în perioada 18-19 aprilie, Târgul Educaţional 2008. Evenimentul se adresează elevilor şi absolvenţilor de liceu, absolvenţilor cu studii superioare care doresc să urmeze cursuri postuniversitare şi celor care doresc informaţii privind evoluţia vieţii universitare sucevene.
Manifestarea va avea loc în Holul Mare al Universităţii, între orele 10.00-14.00, şi va include prezentarea generală a ofertei educaţionale a Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava şi vizitarea expoziţiei cu prezentarea ofertei fiecărei facultăţi. Vor fi transmise informaţii şi se va asigura consultanţă privind Admiterea 2008, oportunităţile oferite studenţilor la ciclurile de învăţământ de licenţă, masterat şi doctorat.
Pentru anul universitar viitor, Universitatea „Ştefan cel Mare” scoate la concurs aproximativ 4000 de locuri la cursurile de licenţă, masterat şi doctorat.