Un angajat de la fabrica de materiale lemnoase aparţinând grupului austriac Egger a fost rănit vineri într-un accident de muncă. Victima, care deţinea funcţia de lager-manager, a fost internată în spital şi supusă unei prime intervenţii chirurgicale.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă, instituţie în atenţia căreia a ajuns acest caz, Alexandru Cristian Julei, în vârstă de 22 ani, din localitate, lucra la fabrică, la hala de producţie PAL brut, de aproximativ o lună. El a fost rănit vineri, în jurul orei 13.00, în timp ce intenţiona să predea angajatului care manipula un motostivuitor, Sebastian Romaniuc, nişte documente.
“Motostivuitoristul nu l-a văzut în spatele utilajului şi a pornit motorul pentru a face o manevră de întoarcere. L-a acroşat, trecând cu o roată din spate peste laba piciorului său stâng”, au declarat reprezentanţii ITM.
Alexandru Cristian Julei a fost dus de urgenţă la spitalul din localitate, de unde a fost transferat la Suceava în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale. Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în urma accidentului, tânărul a suferit o intervenţie chirurgicală şi urmează să o suporte şi pe a doua.
“Am avut noroc, m-ar fi lovit în plin dacă nu reuşeam să mă feresc cât de cât, în ultimul moment”, a declarat victima.
(15 apr 2008, 17:36:32