Subvenţiile de la Uniunea Europeană pentru terenul agricol cultivat în 2007, aşteptate de zeci de mii de ţărani din judeţ de luni de zile, vor ajunge la cei mai mulţi dintre ei până la sfârşitul acestei luni.
Dintre cei 58.862 de agricultori din judeţ care au depus cereri pentru a primi subvenţii, 40.595 au deja dosarele pregătite pentru plată, urmând a intra în prima tranşă de beneficiari ai subvenţiilor, care vor intra în posesia banilor până pe 25 aprilie.
După cum ne-a declarat inginerul Dragoş Juravle, şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Suceava, banii au ajuns deja în contul a 2000 de oameni, iar zilnic vor fi alimentate câteva mii de conturi.
Pentru a nu se mai repeta situaţia de anul trecut, când banii se întorceau la minister deoarece conturile erau blocate, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură a încheiat un protocol cu băncile la care ţăranii au conturi, acestea urmând a se debloca automat în momentul în care banii sunt viraţi.
Subvenţiile, suplimentate cu bani româneşti
Ţăranii vor fi înştiinţaţi la domiciliu atunci când banii vor fi viraţi în cont, urmând a fi invitaţi la sediul băncilor ale căror clienţi sunt.
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi aproape 20.000 de agricultori din judeţ care nu-şi vor primi subvenţiile până pe 25 aprilie, banii ar putea veni în următoarele două tranşe de plată, care trebuie să se încheie până pe 1 iunie. În aceste cazuri este vorba de solicitanţi ale căror dosare au creat probleme (suprafeţele declarate erau mai mici decât cele reale ori terenurile pentru care se cer subvenţii erau trecute în cereri de mai mulţi solicitanţi, de obicei rude ori proprietari şi arendaşi). În cazurile în care dosarele nu vor putea fi rezolvate, beneficiarii vor pierde subvenţiile.
Vestea bună este că valoarea subvenţiei la hectar ajunge la 97,55 de euro, suma fiind suplimentată şi cu bani de la bugetul de stat al României. Pentru terenurile din zona de munte subvenţia rămâne de 100 de euro la hectar.