Candidatul PSD la primăria municipiului Suceava, Ovidiu Donţu, îşi menţine afirmaţiile potrivit cărora apa pe care o beau locuitorii cartierului Burdujeni nu provine 100% din sursa Berchişeşti, aşa cum a anunţat primarul Ion Lungu, ci este un amestec cu apă din sursa de suprafaţă Mihoveni.
Mai mult, Donţu crede că în cazul investiţiei de la Burdujeni, pentru care s-au cheltuit 70 de miliarde de lei vechi, se poate vorbi chiar de deturnare de fonduri.
El a prezentat în sprijinul afirmaţiilor sale facsimile din arhiva şedinţelor de Consiliu Local cu proiectele de hotărâre care se referă la aducţiunea de apă de Berchişeşti în cartierul Burdujeni.
„Eu, în calitate de consilier, din banul cetăţeanului am aprobat 70 de miliarde de lei pentru a se aduce apă din sursa Berchişeşti în Burdujeni. Dacă ni se spunea că apa este combinată cu apă de Mihoveni, trebuie să vedem câţi dintre consilierii locali şi-ar mai fi dat votul. Iată de ce ceea ce s-a întâmplat îmbracă forma unei deturnări de fonduri”, a spus Donţu, care a adăugat că va analiza toate proiectele de hotărâre de Consiliu Local referitoare la alimentarea cu apă a cartierului Burdujeni pentru a lua o hotărâre „despre elementele penale din acest caz”.
Donţu susţine că Lungu încearcă să abată atenţia opiniei publice
Donţu a reacţionat la comentariile făcute de primarul Lungu pe marginea modului în care au fost recoltate probele de apă din Burdujeni în baza cărora au fost emise buletinele de analiză incriminatoare.
Faptul că Lungu a spus despre suceveanul care a dus probele la analiză că a luat apa după ce s-a spălat pe picioare a fost catalogat de Donţu ca o acţiune menită să abată atenţia opiniei publice de la problema reală.
„Domnule primar, vorbim de conductivitatea electrică a apei şi doar dacă s-ar fi spălat un extraterestru mai puteam discuta despre modificarea acestui indicator. Dacă cineva care nu este cu picioarele pe pământ, aflat într-o altă galaxie, s-ar fi desprins de lumea reală, cum sunteţi dumneavoastră, domnule primar, în ultimul timp, ar fi putut să afirme că spălatul pe picioare multiplică sursa apei. Eu vă doresc succes în încercarea de a abate atenţia opiniei publice, dar realitatea este cea pe care o susţin eu”, a mai spus Donţu.
( 8 apr 2008, 11:11:03
Iti propun cel mai simplu si corect mod de a te / ne lamuri odata in problema asta a apei. Mergi ( cu public independent dpdv politic, eventual si cu presa ) si ia probe de apa din Obcini, Centru si Burdujeni. In prezenta observatorilor trimite prin curier rapid toate cele 3 probe de apa la un laborator independent ( din afara judetului Suceava ). Conditia de baza ar fi ca probele de apa sa fie "la vedere" tot timpul, incepand cu momentul preluarii si terminand cu preluarea coletului de catre curier.
Ma ofer sa fac parte din "juriul" care sa fie prezent la aceasta actiune. Spuneti doar cand si unde va incepe.
Despre comentatorii care stiu doar sa injure si sa faca urat... Nu ii mai bagati in seama; cand le raspundeti ii atatati si mai tare. Lasati-i in pace, sa vedem daca stiu si altceva sau doar sa inj