Costurile lucrărilor agricole sunt din ce în ce mai greu de suportat de ţărani. Dacă de la an la an preţul aratului, discuitului, semănatului şi celorlalte lucrări agricole mecanice creşte, banii obţinuţi de ţărani pe cartofi, grâu sau porumb continuă să fie foarte mic, astfel că balanţa dintre costuri şi profit se înclină cel mai adesea în defavoarea cultivatorului de teren agricol.
Conform datelor adunate de Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Suceava, preţul lucrărilor agricole a crescut mult în ultimii ani.
Dacă, în 2002, aratul unui hectar de teren agricol costa 1,4-1,5 milioane de lei vechi, în 2005 preţul a ajuns la 2,5 milioane de lei vechi, în timp ce anul trecut preţul a urcat până la 3,5 milioane de lei vechi.
Şi discuitul a devenit un lux pentru mulţi ţărani din judeţ. De la un tarif de 700.000 de lei vechi la hectar în 2002, în acest an se va ajunge la un preţ de 1,6 milioane de lei vechi. Semănatul unui hectar de teren agricol a crescut de aproape trei ori, de la 800.000 de lei vechi în 2002, la 2 milioane de lei vechi în acest an.
După cum ne-a explicat inginerul Lina Rotariu, de la Compartimentul Tehnic al OJCA Suceava, aceste preţuri vizează localităţile din zona municipiului Suceava, în restul judeţului preţurile fiind de obicei ceva mai mici.
Aceeaşi situaţie este valabilă şi la preţul seminţelor, îngrăşămintelor, forţei de muncă şi tuturor celor necesare pentru înfiinţarea, lucrarea şi recoltarea unei culturi agricole.
Cartoful - la preţ de nimic, grâul - ieftin, în ciuda secetei din ţară
Vasile Pandaciuc, din comuna Frătăuţii Noi, practică agricultura la scară destul de largă încă din 1990. Astăzi lucrează 19 hectare de teren agricol, pe care însămânţează culturi de cartof, grâu, secară, lucernă, trifoi sau porumb. Principalele culturi pe care le lucrează, cartoful şi porumbul, nu i-au adus niciodată un profit de care să fie mulţumit.
„În acest an mai mult de 20 de bani nu îţi dă nimeni pe un kilogram de cartof, e bătaie mare de joc, cum să fiu mulţumit cu un asemenea preţ?”, se întreabă omul. Şi cultivarea grâului s-a dovedit a fi o afacere proastă în ultimii ani, preţul fiind mult prea mic pentru a-i acoperi agricultorului cheltuielile.
„În acest an, cu seceta din ţară, grâul a avut un preţ cât de cât mai bun. S-a ajuns până la 90 de bani pe kilogram, însă eu m-am grăbit şi l-am dat cu mai puţin”, ne spune agricultorul, care subliniază că ar putea să fie mulţumit dacă ar primi măcar 1,1 lei pe kilogram.
Utilaje subvenţionate prin PNDR
Vasile Pandaciuc reprezintă însă unul din cazurile fericire. Cu greu acesta şi-a achiziţionat două tractoare şi toate utilajele necesare lucrării terenului, iar acum, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, depune un proiect pentru a achiziţiona încă un tractor.
Georgeta Dănilă, directorul adjunct al OJCA Suceava, subliniază că prin programul de dezvoltare rurală finanţat de UE, agricultorii îşi pot achiziţiona tractoare şi utilaje agricole cu o finanţare substanţială, ceea ce i-ar putea ajuta să îşi poată lucra singuri terenurile, la preţuri mai bune.
( 7 apr 2008, 13:03:10