Primăria şi Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava au semnat, ieri, un parteneriat cu eco-şcolile sucevene în vederea realizării unor acţiuni comune de protecţie a mediului.
Întâlnirea a avut loc la Primăria Suceava, fiind condusă de viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu, care a declarat că semnarea unui astfel de protocol reprezintă un pas important în vederea implicării tinerilor în acţiuni de ecologizare şi de protecţie a mediului.
„Una din problemele semnalate de suceveni a fost şi luarea unor măsuri pentru protecţia mediului. Iar în acest sens, trebuie să spun că este nevoie şi de o implicare mai puternică din partea locuitorilor Sucevei în acţiuni de ecologizare. Şi sperăm că elevii vor fi un exemplu în acest sens”, a declarat Angela Zarojanu, care a adăugat că protocolul de colaborare pentru protecţia mediului a fost semnat cu 14 eco-şcoli din municipiul Suceava.
Angela Zarojanu a precizat că tot în cadrul întâlnirii de ieri s-a stabilit ca în zilele de 18-19 aprilie a.c., să fie organizată o acţiune de amploare, la care să participe elevi din toate cele 14 eco-şcoli sucevene. Ea a precizat că în cele două zile vor fi organizate acţiuni de ecologizare în toate zonele municipiului Suceava, inclusiv în parcurile Şipote şi Zamca.
Viceprimarul Sucevei a mai spus că în cadrul parteneriatului cu eco-şcolile sucevene vor fi iniţiate acţiuni de educaţie ecologică în vederea atragerii tinerilor în activităţi de protecţia mediului, şi se va încerca conştientizarea opiniei publice privind problemele de mediu la nivel local.
( 4 apr 2008, 13:21:04