În urma unei ample acţiuni de control demarate de Garda de Mediu Suceava, aproape jumătate din primăriile din judeţ riscă să fie amendate cu sume cuprinse între 500 de milioane şi un miliard de lei vechi.
Această măsură va fi luată de comisarii Gărzii de Mediu în localităţile în care s-a constatat un grad mare de neglijenţă, sau chiar o totală nepăsare în ceea ce priveşte starea de curăţenie pe domeniul public.
Acţiunea de control nu a fost încă finalizată, dar, până acum, au fost vizate 89 de primării, din totalul de 114 din judeţ.
Îngrijorător e faptul că în mai mult de jumătate din localităţile controlate au fost depistate o mulţime de probleme pe linia asigurării unor servicii bune de salubrizare, fiind necesară sancţionarea a 54 de primării, cu o sumă ce depăşeşte patru miliarde de lei vechi.
“Lista neagră”
Şeful Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, a dat şi o serie de exemple de localităţi în care serviciul de salubrizare este bine administrat, lucru vizibil în curăţenia din oraş sau din comună, dar şi o serie de localităţi care stau extrem de prost la acest capitol.
Astfel, printre cei daţi ca exemplu de curăţenie se numără localităţile Gura Humorului, Mălini, Şaru Dornei şi Putna, în vreme ce pe “lista neagră” se află localităţi precum Solca, Slatina, Şcheia, Moara, Dărmăneşti şi Satu Mare.
Dacă prima serie de amenzi date primăriilor din localităţile care lasă mult de dorit în privinţa curăţeniei nu depăşeşte 150 de milioane de lei vechi de fiecare, amenzi mult mai mari, de ordinul miliardelor, le vor fi date imediat după Paşti, când vor fi făcute din nou controale.
“Vrem ca acţiunile noastre să aibă şi un rezultat concret, nu doar să dăm nişte amenzi, de care apoi să nu le mai pese. Din data de 3 mai vom face din nou controale la primăriile care sunt cu probleme, iar dacă nu au luat măsuri concrete, le vom da amenzi mult mai mari, care pornesc de la 500 de milioane de lei, până la un miliard de lei vechi”, a adăugat Şeful Gărzii de Mediu Suceava.
( 1 apr 2008, 11:28:54