Poliţiştii din oraşul Gura Humorului au reuşit să pună mâna zilele trecute pe un puşti de 15 ani, autor al unei tâlhării. Autorul, Mircea S., în vârstă de 15 ani, domiciliat în Bistriţa Năsăud, dar cu domiciliu temporar în Gura Humorului, unde locuieşte împreună cu familia, este o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor din oraş, fiind suspect în comiterea unor furturi.
Conform poliţiştilor, la începutul acestei săptămâni minorul a acostat un tânăr cu un an mai mare decât el pe o stradă din oraş, chiar în plină zi. Mai întâi i-a cerut telefonul. Când tânărul l-a refuzat, Mircea S. l-a lovit, după care i-a luat suma de 15 lei, pe care victima o avea asupra sa.
(29 mar 2008, 13:27:54