O asistentă din cadrul Spitalului municipal Rădăuţi a fost bătută în timpul serviciului de un individ pe care l-a prins în camera de gardă, în timp ce încerca să-i fure portofelul.
Toată povestea s-a petrecut în urmă cu două zile, în jurul orei 11:30. Mihaela M., în vârstă de 26 de ani, asistent medical, a observat un individ necunoscut care intrase în cabinetul asistentelor de la camera de gardă. Profitând de faptul că nu este nimeni în cabinet, respectivul a intrat şi a furat un portmoneu din poşeta Mihaelei M.
Asistenta a observat că individul i-a furat portmoneul în care avea documentele personale, trei carduri bancare şi suma de 23,5 lei şi a încercat să-l oprească, motiv pentru care tânărul necunoscut a îmbrâncit-o şi a lovit-o cu pumnul în zona feţei, după care a luat-o la fugă.
Alertat de ţipetele asistentei, paznicul spitalului a fugit după tâlhar şi a reuşit să-l prindă la aproximativ 30-40 de metri în faţa unităţii.
Tâlharul, identificat în persoana lui Ion Valentin Manolache, din municipiul Sibiu, a fost predat poliţiştilor rădăuţeni, împotriva acestuia fiind emisă ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore.
Ieri după-amiază, sibianul a fost dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, măsură însuşită de magistraţii Judecătoriei Suceava.
Eliberat de două luni din penitenciar
Şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi, subinspectorul Gheorghe Lemnariu, ne-a declarat, ieri, că Ion Valentin Manolache este recidivist, fiind eliberat la începutul acestui an din penitenciar, unde a fost închis pentru furt calificat.
Sibianul, care mai are un rest de pedeapsă de peste 300 de zile, este un client mai vechi al poliţiştilor din ţară, fiind un aşa-zis infractor voiajor. Potrivit poliţiştilor, specialitatea lui Manolache sunt furturile din instituţiile publice sau societăţile particulare, în timpul zilei, profitând de neatenţia angajaţilor.
(25 mar 2008, 15:47:54