Semaforul suspendat din intersecţia străzii Mircea Damaschin cu Calea Unirii, din municipiul Suceava, nu va funcţiona cel puţin până luni. Motivul acestei defecţiuni este un incident petrecut în după-amiaza zilei de ieri.
Potrivit directorului tehnic din cadrul Primăriei Suceava, Florin Cerlincă, consola şi corpul suspendat al semaforului au fost făcute praf de şoferul unui TIR prea înalt, care a forţat trecerea prin această intersecţie.
„Aceasta este singura explicaţie logică, deoarece consola este îndoită vizibil, iar corpul semaforului este destul de deteriorat. Am solicitat colaborarea Poliţiei Rutiere pentru a-l identifica pe şoferul vinovat de acest incident”, a declarat directorul Florin Cerlincă.
Acesta a precizat că, „cel puţin până luni”, circulaţia în intersecţia Mircea Damaschin – Calea Unirii va fi reglementată numai de semaforul amplasat pe stâlpul de pe marginea şoselei.
Corpul semaforului agăţat de TIR va fi, cel mai probabil, înlocuit, dat fiind gradul ridicat de deteriorare suferit.
Cât despre şoferul neatent, care s-a făcut nevăzut după incident, dacă acesta va fi identificat, riscă să i se impute contravaloarea corpului distrus, dar şi contravaloarea unei amenzi.
(22 mar 2008, 14:51:08