La Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava scandalurile şi bătăile se ţin lanţ. La doar o zi de la o bătaie între doi elevi, joi oamenii legii au fost din nou chemaţi la liceu. De această dată jandarmii au fost cei solicitaţi să amendeze doi indivizi care intraseră în curtea şcolii, fără a se legitima.
După ce s-au plimbat prin unitatea de învăţământ, aceştia au fost zăriţi în curtea şcolii de unul dintre oamenii de pază, care la rândul lui l-a alertat pe paznicul de la intrarea în şcoală, cel care ar fi trebuit să îi oprească pe cei doi la intrare.
La rândul său, paznicul a cerut ajutorul unei patrule de jandarmi, care a ajuns imediat în zonă.
Jandarmii veniţi să-i legitimeze pe cei doi s-au trezit însă luaţi la rost de un elev al şcolii. Acesta le-a spus oamenilor legii că cei doi sunt prietenii lui şi le-a cerut să-i lase în pace. Pentru că a avut o atitudine recalcitrantă şi a refuzat să se legitimeze, elevul, identificat ulterior în persoana lui Beniamin G., în vârstă de 17 ani, a fost amendat cu 500 de lei.
Cei doi tineri din afara şcolii şi-au cerut scuze şi au invocat că nu au ştiut că trebuie să se legitimeze pentru intrarea în curtea unitatea de învăţământ, aşa că au scăpat de amenzi.
Conform plângerii iniţiale venite din interiorul unităţii de învăţământ, cei doi tineri intraseră în şcoală pentru o răfuială cu unul sau mai mulţi elevi cu care se află în conflict. Varianta nu este însă confirmată de jandarmi.
Bătăi între elevi şi eleve
Incidentul cu elevul care a refuzat să se legitimeze este al patrulea semnalat în ultima lună la aceeaşi unitate de învăţământ. La mijlocul aceste săptămâni, un elev de clasa a IX-a a fost lovit în plină figură de un coleg de aceeaşi vârstă. Altercaţia dintre cei doi s-a produs după ce timp de câteva zile ambii s-au urmărit în şcoală şi în afara ei pentru a-şi împărţi poliţe. Poliţiştii care i-au audiat au aflat că cei doi au început să se ameninţe şi să se lovească reciproc după un conflict plecat de la o simplă îmbrânceală pe holurile şcolii.
Într-un alt incident, produs la finele lunii trecute, două fete de clasa a X-a şi-au împărţi pumni şi s-au tras de păr pe holurile şcolii, confruntarea plecând de la un băiat pentru care cele două se certau.
(22 mar 2008, 11:37:55
Sau, aici sunt mereu circumstante atenuante ca,deh, Sturzu, directorul, e unchiul lui Andreica, protejat al lui Tofan si al lui Carcalete........