Egger nu poluează. Aceasta este concluzia desprinsă în urma unei conferinţe de presă susţinute joi, 20 martie, de primarul Mihai Frunză, conferinţă în cadrul căreia ziariştii au fost invitaţi să viziteze fabrica Egger.
„E lume care mă opreşte pe stradă sau mă abordează cu diverse ocazii şi mă întreabă dacă fumul care se vede la Egger e periculos. Cel mai bine e să mergem acolo, să vedem, să întrebăm conducerea fabricii şi pe directorul de la Agenţia de Protecţia Mediului Suceava, care va fi, de asemenea, prezent”, a spus primarul.
Ziariştii, primarul Mihai Frunză şi viceprimarul Ilie Sarcinschi au făcut un tur al fabricii, însoţiţi de directorul Ioan Banciu şi directorul de marketing Mihai Şandru, urmărind fazele tehnologice, de la depozitul de materie primă (stive uriaşe de lemn de calitate inferioară, lătunoaie, rumeguş) şi până la cel de produse finite (pachete de PAL).
Fabrica se întinde pe circa 80 de hectare, echipamentele folosite sunt numai de import, respectă ultimele standarde atât din punct de vedere tehnic, al protecţiei mediului, al securităţii în muncă şi prevenirea incendiilor şi sunt verificate deja – o „soră geamănă” a fabricii de la Rădăuţi a fost pusă în funcţiune anul trecut în Anglia.
Vizita a fost urmată de o scurtă conferinţă de presă, iar primarul Mihai Frunză a adresat conducerii fabricii câteva din întrebările oamenilor: Este Egger o fabrică ce poluează? Foloseşte Egger în procesul de producţie formaldehidă? Are de gând Egger să înfiinţeze o asemenea fabrică în zona Rădăuţi? Poate motiva Egger ca tinerii din zona noastră să rămână pentru a munci aici, să nu mai plece în străinătate? Răspunsurile din partea firmei Egger au fost oferite de directorul general Ioan Banciu, de directorul marketing Mihai Şandru şi de directorul economic Giorgios Natzos.
Valori ale emisiilor de câteva zeci de ori mai mici decât cele mai restrictive valori admise
La întrebarea dacă Egger poluează a răspuns tranşant directorul Agenţiei de Protecţia Mediului Suceava, Vasile Oşean.
„Am venit special aici pentru a suspenda pentru totdeauna acele suspiciuni şi discuţii cum că Egger ar fi poluator. Analizele noastre din decembrie 2007, dar şi cele efectuate recent indică valori de câteva zeci de ori sub valorile cele mai restrictive, din stasurile noastre sau din normativele europene. De exemplu: la oxid de carbon, valoarea emisiilor este de 15 ori mai mică decât valoarea admisă, la dioxid de sulf este de 65 de ori mai mică, iar la oxidul de azot este de 20 de ori mai mică. Valorile la care am făcut raportarea sunt valorile limită pentru protecţia sănătăţii umane, reglementate prin STAS 12574/87 şi Ordinul 92 din 2002. Mai precizez că fabrica-mamă Egger funcţionează de peste 40 de ani în Austria, în St. Johann / Tirol, am fost acolo şi ceea ce este surprinzător este amplasarea într-o zonă rezidenţială”, a adăugat directorul APM Suceava.
El a mai spus că pe coşul fabricii se eliberează o cantitate de 62.000 de mc de abur pe oră, din care 52.000 mc din procesul de uscare şi 10.000 de mc de abur şi dioxid de carbon rezultat din arderea metanului.
Egger nu va produce formaldehidă
Directorul Şandru a dat răspunsuri la întrebările despre folosirea formaldehidei.
„În procesul de fabricaţie nu se foloseşte formaldehidă. Adezivul folosit la lipirea aşchiilor conţine o anumită cantitate din această substanţă şi este adus în cisterne din Ungaria. Se monitorizează sistematic mostre de produs şi se verifică permanent ca emisiile să fie sub valorile permise de normele europene. Monitorizarea se face pe bază de contract cu un institut de specialitate german, la toate fabricile Egger. Nu există nici o intenţie din partea Egger de a construi o fabrică de formaldehidă. Orice pas pe care-l vom face va fi în colaborare cu autorităţile de mediu şi cu cele locale”, a precizat directorul de marketing.
90% din angajaţii de la Egger sunt din zona Rădăuţi şi Suceava
În prezent, Egger România are 360 de angajaţi, peste 90% fiind din zona Rădăuţi şi Suceava.
Pachetul salarial este unul atractiv, acesta incluzând, pe lângă salariu, condiţii bune de muncă, transport gratuit, formare în ţară şi străinătate etc. Politica firmei este de mentoring – angajează tineri pe care-i învaţă o meserie. Tinerii învaţă de la personal austriac detaşat temporar aici, apoi, la rândul lor, când vor atinge un anumit nivel, vor învăţa pe alţii.
„Vrem ca Egger să fie percepută ca parte din comunitate”
Directorul Şandru a mai spus că cei din conducerea fabricii sunt deschişi la orice abordare din partea presei şi a autorităţilor.
„Vrem să fim percepuţi ca parte din această comunitate, pentru că suntem preocupaţi ca lucrurile să meargă bine. Am demarat o campanie de informare, mai întâi în rândul angajaţilor noştri, cărora, sub forma unei scrisori interne, le-am răspuns unor întrebări formulate de ei sau anticipate de noi. Un alt pas este chiar întâlnirea de astăzi, cu dumneavoastră, prin care ne dorim ca informaţii legate de activitatea noastră să ajungă la cei din zonă, iar campania va continua”.
(21 mar 2008, 11:55:07