Ofiţerii de la Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au primit, recent, un raport preliminar al expertizei contabile cerute de anchetatori în dosarul penal în care sunt cercetate ilegalităţi comise cu bilete de tratament, în perioada 2002-2003, la Casa Judeţeană de Pensii Suceava.
Potrivit primelor rezultate, susţin surse din Poliţie, prejudiciul produs în urma învârtelilor de pe vremea fostului director al CJP Suceava Viorel Neagu este de 11,7 miliarde de lei vechi. De altfel, Viorel Neagu este unul dintre învinuiţii acestui dosar, alături de soţia sa, Livia Veronica Neagu, liderul de sindicat al CNSLR Frăţia –filiala Suceava, Gheorghe Leuştean, medicul Lăcrămioara Parascan (fostă Mercore), precum şi două asistente medicale, respectiv Cristina Laura Muller şi Brânduşa Nacu.
Cercetările privesc modul în care s-au eliberat 1.570 de bilete de tratament în perioada ianuarie 2002 - mai 2003, în baza unor adeverinţe medicale false, precum şi emiterea a peste 700 de bilete duble sau triple pe numele unui titular care avea dreptul anual la unul singur.
Verificările ulterioare au scos la iveală o serie întreagă de nereguli, de la persoane decedate care se „tratau” prin staţiuni, la pensionari care se aflau, în aceeaşi perioadă, în staţiuni diferite.
Mare parte din pensionarii care au beneficiat, chipurile, de bilete de tratament, nu au solicitat astfel de bilete, nu au completat cereri în acest sens şi, mai ales, nu au mers în staţiunile balneare cu pricina.
Toată tărăşenia a ieşit la iveală în cursul anului 2003, în urma unui control făcut la CJP Suceava de inspectori ai Direcţiei de Audit Intern şi Control Financiar Propriu din cadrul Casei Naţionale de Pensii.
(21 mar 2008, 11:24:56