Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, şi-a dat foc la casă, de supărare că a fost părăsit de concubina sa.
Incidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 21:30, două autospeciale ale pompierilor fiind trimise la faţa locului pentru stingerea flăcărilor.
La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul cuprinsese deja acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de 90 de metri pătraţi, existând pericolul de propagare a flăcărilor şi la celelalte anexe gospodăreşti.
După aproape o oră, pompierii au reuşit lichidarea incendiului şi limitarea pagubelor la 4000 de lei, fiind salvate din calea flăcărilor casa de locuit şi anexele gospodăreşti.
După ce pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat intenţionat, poliţiştii din Mitocu Dragomirnei au făcut cercetări şi au aflat că cel care a pus focul a fost chiar proprietarul casei cu pricina, Ilie Z.. Acesta din urmă le-a mărturisit oamenilor legii că a făcut acest gest pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri cu iubita sa, care l-a părăsit de curând.