Doi puşti băuţi au fost implicaţi într-un accident rutier produs duminică seara, în jurul orei 22.00, pe drumul comunal 72, în apropiere de comuna Şcheia.
Gheorghe M., în vârstă de 16 ani, din municipiul Suceava, circula pe un motoscuter pe contrasens. Un adolescent în vârstă de 15 ani, Florin C., s-a angajat în traversare în fugă, ieşindu-i brusc în faţă. Lovit de vehiculul cu două roţi, Florin C., a suferit răni pentru care va necesita în jur de 15 zile de îngrijiri medicale. O minoră de 15 ani, aflată pe motoscuter, a suferit şi ea răni uşoare în urma accidentului.
Tânărul de 16 ani care conducea motoscuterul avea o concentraţie de 0,24 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Din cauza rănilor, puştiul pieton nu a putut fi verificat pe loc, însă a recunoscut în faţa poliţiştilor că a consumat o cantitate consistentă de bere.
(18 mar 2008, 17:08:01