Un bătrân în vârstă de 72 de ani a fost ucis cu coasa de către nepotul care îl luase de trei săptămâni în îngrijire. Cu o cruzime ieşită din comun, criminalul l-a hăcuit pe bătrân, lăsându-l în agonie într-o baltă de sânge. Septuagenarul a murit după ce a zăcut în mijlocul curţii, fără ca vecinii ori rudele care au auzit vaietele acestuia să intervină la timp. După ce şi-a tăiat unchiul, criminalul a adormit în casă, fiind trezit din somn de poliţişti.
I-a secţionat piciorul şi venele de la mână
Bătrânul, Constantin Gavriliuc, a stat internat ani de zile prin spitale din cauza unei afecţiuni la picioare. În urmă cu trei săptămâni, unul dintre nepoţi, Ioan Galan, domiciliat în satul Corocăieşti, comuna Vereşti, l-a scos pe bătrân din unitatea spitalicească, luându-şi angajamentul să-l îngrijească.
La mijloc, povestesc rudele, a stat interesul nepotului de a profita de economiile de 1.500 de lei pe care septuagenarul le avea în bancă. Cu patima alcoolului în sânge, nepotul, în vârstă de 43 de ani, a început să scoată banii bătrânului din bancă.
„I-a scos toţi banii şi i-a băut, lui nu îi lua nimica. Când a văzut că banii s-au terminat şi nu mai poate profita de el, l-a omorât”, povesteşte Ion Maxim, unul dintre vecini. Sâmbătă seară, Ioan Galan a consumat, aşa cum obişnuia, o mare cantitate de alcool. Cel mai probabil pe fondul unui conflict spontan, individul l-a târât pe bătrânul aproape infirm afară din cămăruţa minusculă în care cei doi locuiau. A pus mâna pe coasa pe care o ţinea la intrarea în locuinţă şi a început să-l măcelărească. Din primele cercetări, bătrânul ar fi fost ucis undeva în jurul orei 3.00, poliţia fiind sesizată despre grozăvie de un localnic, paznic în sat.
Condamnat de indiferenţa şi frica celor din jur
Rudele şi vecinii au acţionat cu mare întârziere, contribuind la condamnarea bătrânului. Mitică Galan, fratele criminalului şi nepot al victimei, cu casa la câţiva metri de locul unde s-a produs crima, recunoaşte că a auzit vaietele bătrânului, dar i-a fost frică să intervină.
„Şi pe mine m-a tăiat fratele cu coasa, e periculos rău. Nu am putut să mă bag. Când am auzit vaietele am fugit în sat şi l-am anunţat pe paznic să vină să facă ceva”, povesteşte Mitică Galan. Şi vecinul de peste drum a auzit în noapte vaietele bătrânului.
„Am auzit că se văita, dar mi-a fost frică să ies, criminalul ăsta era periculos rău”, ne spune Ion Maxim. Îl întrebăm de ce nu a dat telefon la poliţie şi primim un răspuns halucinant. „Am telefon, am vrut să sun, dar nu am ştiut numărul poliţiei”, se disculpă omul.
Când poliţiştii au ajuns la faţa locului, criminalul dormea dus în cămăruţa pe care a împărţit-o în ultimele trei săptămâni cu victima. Nu şi-a adus aminte mai nimic despre ce a făcut şi a pus totul pe seama beţiei profunde în care se cufundase. Individul va fi cercetat în stare de arest pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, riscând până la 25 de ani de închisoare.
Bătrânul omorât şi-a ucis acum 30 de ani soţia
Rudele bătrânului omorât cu cruzime vorbeau la căpătâiul acestuia despre faptul că în viaţă totul se plăteşte.
În urmă cu vreo 30 de ani de zile, bătrânul şi-a ucis cu bestialitate soţia, sfărâmându-i capul cu un ciocan. De atunci acesta nu s-a mai căsătorit, zăcând prin puşcărie şi apoi prin spitale.
(17 mar 2008, 13:43:36