Împătimiţii de sport din Suceava, şi nu numai, care doresc să vizioneze competiţii sportive într-un cadru deosebit de cel de acasă, vor avea la dispoziţie un Sport Pub, ce se va deschide odată cu Iulius Mall.
Din toamnă, Sport Pub „Penalty” va oferi un loc perfect pentru o seară în oraş, la cele mai importante meciuri şi evenimente sportive.
Localul va avea o suprafaţă totală de 247 de metri pătraţi, cu o capacitate totală de 80 de locuri şi va fi amplasat la parterul Iulius Mall Suceava, cu acces la locurile de parcare gratuite ale mall-ului.
Primul Sport Pub din Suceava va fi dotat cu videoproiector şi patru plasme amplasate la niveluri diferite, pentru ca toţi clienţii să aibă vizibilitate bună. Rândurile de mese vor fi dispuse astfel încât să creeze efectul de tribună, iar „culoarea” localului va fi dată de amenajarea inedită a spaţiului, cu tricouri, mingi şi fotografii cu autografe ale unor sportivi români şi străini.
În zilele în care se vor desfăşura meciuri importante, localul va fi decorat în culorile echipei care joacă. Angajaţii pub-ului vor purta tricouri personalizate, în funcţie de evenimentele sportive zilnice, iar unul dintre ospătari, desemnat „arbitrul zilei”, va acorda „cartonaşe” (premii) clienţilor, într-o atmosferă specială, tipică localurilor sportive. Meniul localului va fi foarte variat, iar dincolo de produsele specifice de tip fast food, va conţine recomandări ale unui specialist în domeniu.
6 milioane de vizitatori anual
Iulius Mall Suceava, cel de al patrulea mall din reţeaua Iulius, va fi inaugurat în ultima parte a anului 2008 şi va aduce, în premieră, în Suceava un sport pub şi un patinoar descoperit, cu o suprafaţă de 1.100 de metri pătraţi.
Printre cele mai importante branduri care vor veni din acest an la Iulius Mall Suceava, se regăsesc: Auchan, unul dintre cei mai importanţi retaileri de produse food şi non-food din România, Bricostore, important retailer de bricolaj şi Cinema City, care va aduce publicului din Suceava un cinematograf ultramodern cu zece săli de cinema.
Cât despre impactul pe care această ofertă o va avea asupra sucevenilor, investitorii în Iulius Mall Suceava estimează pentru această locaţie un trafic anual de 6 milioane de vizitatori şi vânzări anuale de 7 milioane euro.
(15 mar 2008, 13:23:05
promovati si voi altceva in afara de prostie!!!IDIOTILOR!!FACETI TOT POSIBILUL SI POATE MAI GASITI SUBIECTE DIN ASTEA........CULTURAL-EDUCATIV