Astăzi se sărbătoreşte Ziua Internaţională a consumatorului, iar evenimentul va fi marcat şi de OJPC Suceava prin organizarea unor acţiuni de informare, prevenţie şi consiliere, precum şi prin participarea la un concurs pe teme de protecţie a consumatorului, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava.
Întreaga săptămână premergătoare Zilei Consumatorului a fost marcată de OJPC Suceava.
Directorul acestei instituţii, Elena Oanea, a declarat că „inspectorii OJPC au fost prezenţi în toate hipermarketurile şi supermarketurile din Suceava, în licee şi grupuri şcolare, unde au derulat o serie de campanii de prevenire şi informare a consumatorilor.
De asemenea, potrivit Elenei Oanea, „în toate magazinele mari din oraş au fost instalate puncte de informare, în care inspectorii au stat la dispoziţia consumatorilor cu informaţii, şi au preluat reclamaţiile acestora”.
Ziua Internaţională a Consumatorului va fi marcată astăzi la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” printr-un concurs organizat la nivelul şcolii şi prin discutarea unor proiecte pe teme de protecţia consumatorului derulate în şcolile din judeţ.