De la stânga la dreapta şi retur

Cum se vede lumea privind la modul reducţionist dinspre „stânga”? O colonie de omenire ce face foamea, versus o castă subţire de bogaţi sfidători şi războinici. Dar cum s-ar vedea lumea cu o privire simplificatoare dinspre „dreapta”? O elită a belşugului în megaextensie, râvnită şi luată cu asalt de plebea cvasiperpetuă. Aceste două viziuni rudimentare dar ferme ale cuplului de noţiuni „stânga-dreapta”, atât de vehiculate astăzi în politica noastră, aproape că nici nu mai există în realitate, fiind simple cuvinte goale ce aparţin unei limbi de lemn ce salivează greşit. Dovada stă în faptul că am văzut multe conduceri sau personalităţi de stânga cu discurs, decizii şi atitudini tipic de dreapta, dar şi figuri sau echipe manageriale de dreapta furate de accese de discurs populist, cu miză socială generoasă pe hârtie, cu isterie de iubire faţă de aproapele pauper. O altă dovadă rezidă în plasticitatea limbajului şi convingerilor declarate de către varii personalităţi sau partide, aşa cum evoluează ele astăzi la noi prin schimbarea cameleonică de direcţie şi de idei de la o clipă la alta, în funcţie de interese, pierzându-şi adesea calitatea de repere credibile. Accentul cade, astfel, pe cucerirea puterii, iar nu pe urmărirea de durată, cu consecvenţă şi asumare morală, a vreunui curent de opinie.

 

Despre exclusivismul ideilor

Peisajul conceptual şi doctrinar actual se poate cuantifica prin varii doze de dihotomie a ideilor dublate chiar de maniheism, precum: democratism vs. totalitarism (tipice pentru epoca noastră, vezi Jean-François Revel dar şi Ruxandra Cesereanu, Cătălin Zamfir, Mircea Stănescu, Mihai Golu, Paul Caravia, Şerban Andronescu sau Vladimir Tismăneanu), stânga vs. dreapta, naţionalism vs. globalizare, fundamentalism vs. moderaţionism tolerant, nuclee dure vs. aripi reformiste (în cadrul partidelor), conservatorism vs. progresism etc. Modalitatea de a situa o atitudine în proximitatea unei teorii, descrisă şi de Dan C. Mihăilescu în „Îndreptări de stânga”, Ed. Humanitas, 2005, p.73, este revelată de jocurile dozate de tendinţe: „când vorbim despre dezvoltarea organică sau dezvoltarea prin salturi forţate, despre gradualism versus revoluţie, despre respectul tradiţiilor şi al Locului faţă de ispitele externe alienante, despre închidere sau deschidere, xenofobie sau xenofilie, statu-quo sau dinamism sincronizant, despre capitalul autohton faţă de marea finanţă internaţională, despre drepturile individuale faţă de drepturile colective, despre conservare sau disoluţie, despre stat, religie naţională sau multiculturalism, despre cultul autorităţii sau cultivarea insurgenţei destabilizatoare, despre scepticismul conservator, cu sau fără tentă absolutistă, opus optimismului socialist, de un „umanism corect politic” aparent relativizant […], în toate aceste contexte, ca şi în multe altele”, opoziţia stânga/ dreapta este una certă, clară, tranşantă, indubitabilă.

 

Pacea ca omniprezenţă politică a metisajelor şi concesiilor

Nu strică să observ, totuşi, că nuanţa cea mai actuală a interpretărilor cu impact asupra mentalităţilor contemporane, y compris cele politice, este amprenta şi recunoaşterea metisajului. Tonul devine, aşadar, mai moale. Tonalitatea mai estompată. Evenimentul cel mai răsunător în această direcţie va fi cel de la Musée du quai Branly (37, quai Branly, 75007 Paris), unde muzeul, în parteneriat cu „Sciences et Avenir”, organizează marea expoziţie intitulată „Planète métisse. To mix or not to mix?”. Sub egida lui Serge Gruzinski, expoziţia se va deschide pe 18 mai şi va expune o bogăţie de lucrări, documente, înscrisuri, opere de artă şi de interpretare a artei, suscitând imaginarul vizitatorilor şi arătându-le comoara de producţii derivând din metisajul de idei, de curente, de culturi, de sisteme de idei, mergând de la cele politice şi ajungând la cele religioase sau estetice. De ce este importantă marca lui Serge Gruzinski? În calitatea sa de istoric, director de cercetare la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) din Franţa şi director de studii la École des hautes études en sciences sociales din Paris, este autorul cel mai competent în mecanismele metisajului (la Pensée métisse, Fayard, 1999 şi les Quatres parties du monde, La Martinière, 2004). Începând cu cercetările şi lucrările lui Gruzinski a devenit mai clar de ce Renaşterea a marcat debutul metisajului cultural al întregii planete, de ce mondializarea („planetarizarea”, cum o numea Mircea Eliade), a început graţie metisărilor din secolul al XVI-lea, când s-au întâlnit pentru prima dată Africa şi America, sau America şi Asia, şi de ce astăzi metisajul se dezvoltă accelerat mai ales în Asia, în timp ce Europa şi Statele Unite sunt deja marcate definitiv de acest sigiliu al unei noi civilizaţii ce se bazează pe amestec, comunicare şi holograma multiculturală a informaţiei.

 

Toate metisajele sunt politice

Expoziţia, spune Serge Gruzinski, va arăta de ce „toate metisajele sunt politice”. În spatele culturilor metisate şi a operelor de artă astfel derivate, se găsesc întotdeauna raporturi de idei politice şi de forţe politic. Au existat mereu întâlniri spectaculoase, urmate de şocuri între societăţile şi ideile care se metisează.

O primă concluzie (dar şi o invitaţie la expoziţie, cât şi la meditaţie) aş formula-o astfel: ar trebui să începem să evaluăm mai corect de ce oamenii aparţinând diverselor culturi şi civilizaţii pot împărţi, la propriu, tolerant, acelaşi colţ de realitate(vezi cazul Bucovinei sau Banatului multicultural, bunăoară, exceptând derapajele extremiştilor), însă atunci când mânuiesc fanatic tăişul ideilor, al ideologiilor, al propagandei, ajung să se măcelărească adesea până la stingerea totală. Cumva, lecţia practică a metisajului ca motiv clasic al păcii este ceea ce îi trebuie şi politicii actuale cu specific românesc, pentru a mai domoli tonul disputelor, mizând mai mult pe construcţia binelui comun şi mai puţin pe suprimarea adversarului personal. De atâtea ori, în toiul războaielor ideologice actuale de la noi, am văzut cadavrul însângerat al României, şi nu chipul victorios al cine-ştie-cărui lider rasist sau partid vituperator…Cu toţii, suntem metişi, la urma urmelor.

 

Angela Furtună
Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angela.furtună@gmail.com

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cadavrul însângerat al României.

Comentarii