Primăria Suceava a schiţat lista celor 72 de potenţiali beneficiari ai locuinţelor ANL disponibile în ansamblul Privighetorii, din cartierul Burdujeni. Trei dintre tinerii care au depus dosare pentru obţinerea unei astfel de locuinţe au obţinut cel mai mare punctaj, 66 de puncte, cel mai mic punctaj, obţinut de 15 persoane, fiind de 50 de puncte.
Printre cele trei persoane ale căror dosare au cel mai mare punctaj se numără un asistent universitar, provenit din sistemul de asistenţă socială, şi o tânără de 33 de ani, necăsătorită.
„Deşi nu sunt de acord cu noile criterii, persoane căsătorite, cu doi sau trei copii, neavând şanse să obţină o locuinţă ANL în faţa altor persoane necăsătorite, legea trebuie respectată. Prima persoană de pe listă, cu 66 de puncte, este necăsătorită, dar câştigă 29 de puncte pentru vechimea cererii depuse”, a explicat primarul Ion Lungu.
Potrivit acestuia, persoana în cauză a depus cererea pentru obţinerea unei locuinţe de la stat în urmă cu 15 ani, când avea vârsta de 18 ani. Aceasta locuieşte şi acum împreună cu părinţii şi va beneficia, cel mai probabil, datorită stării civile, de o garsonieră.
Pe această primă listă a potenţialilor beneficiari se regăsesc 10 persoane necăsătorite, dintre care două persoane provenite din sistemul de asistenţă socială. Primarul Ion Lungu a precizat că lista va fi definitivată, cel mai probabil, săptămâna viitoare, după ce se va clarifica, prin anchete sociale, situaţia a 12 dosare. De altfel, nu toate dintre cele 15 persoane ce au obţinut 50 de puncte vor obţine acum o locuinţă ANL, criteriul de departajare fiind vechimea cererii.
Lista definitivă va fi supusă aprobării Consiliului Local, în şedinţa din 27 martie, repartizarea urmând să fie făcută până de Paşte.
(14 mar 2008, 22:38:59